Crucea Roșie alături de cauză și de 1 mai!

COMUNICAT DE PRESĂ

Crucea Roşie Română Filiala Alba continuă să distribuie apă și alimente pe autostrada A1, pentru persoanele care tranzitează județul nostru

Persoanele care tranzitează județul nostru, urmând sa fie izolate sau carantinate în alte județe, sunt sprijinite de Crucea Roșie cu apă, sucuri, sandvișuri, meniuri Mc Donalds sau cornuri cu ciocolată.

Astfel, și astăzi, de Ziua Internațională a Muncii, Filiala de Cruce Roșie a județului Alba a realizat o distribuție de apă, sucuri și meniuri Mc Donalds, fiind alături de persoanele care au nevoie de sprijin în această perioadă.

Sunt zile în care ne deplasăm chiar și de două ori pe zi pe autostrada A1, pentru a ne asigura de faptul că persoanelor care tranzitează județul nostru li se asigură apă și hrană, pentru a putea să-și continue drumul mai departe spre localitățile de domiciliu. Această activitate a început în data de 14 martie și va continua atât timp cât va fi necesar.

Crucea Roșie Română Filiala Alba rămâne în continuare în prima linie a asistenței umanitare alături de cei aflați în nevoie. Suntem recunoscători si mulțumim tuturor angajaților și voluntarilor care fac posibile aceste acțiuni, persoanelor care susțin activitatea noastră prin donații, precum și companiei Premier Restaurants Romania SRL .

Împreună, uniți și responsabili, putem depăși această perioadă de criză.

#România salvează România#

DIRECTOR,

Adrian Ionel Duşa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *