Doi operatori economici au conceput un sistem de cabine de dezinfecție pentru Spitalul Județean Alba

 În contextul lipsei de echipamente de protecție pentru personalul medical din sistemul sanitar, doi operatori economici din Alba Iulia, ENER ROM INSTAL și VIMED COM ș-au unit forțele pentru a construi cabine de dezinfecție cu scopul să fie donate Spitalului Județean din Alba Iulia.

      Echipele de tehnicieni a celor doi operatori au reușit să conceapă un sistem unic pentru doctorii spitalului în scopul ușurării dezinfecției acestora în momentul de dinaintea dezechipării combinezonului. Astfel s-a reușit crearea unui sistem de prevenție a cadrelor medicale la intrarea în unitatea de primiri urgențe.

      „Consider că datoria noastră ca operatori economici, pe lângă profit , este și civică. Astfel avem datoria morală să ajutăm comunitatea din care facem parte cu toate cunoștințele noastre, să ne punem la dispoziție experiența să ajutăm la depășirea momentelor de criză” a declarat Dragoș Medrea, reprezentant VIMED COM.

      George Lorincz și Dragoș Medrea, reprezentanții celor două companii au în plan dotarea spitalului județean cu încă o cabină, urmând să doteze spitalul de infecțioase , unde este cea mai mare nevoie , precum și spitalul din Blaj, unde sunt tratați persoanele confirmate COVID-19. Astfel se va contribui la prevenția răspândirii virusului în rândul cadrelor medicale care sunt în prima linie de apărare.

      „Suntem într-un moment de cumpănă în care trebuie, mai mult ca niciodată, să ne unim forțele și invităm pe această cale și alți operatori economici să se alăture inițiativei și să contribuie cât pot de mult în prevenția răspândirii virusului. Astfel vom putea să ne reluăm activitățile cât mai repede” a declarat George Lorincz, reprezentant ENER ROM INSTAL.

      ENER ROM INSTAL SRL oferta soluții energetice menite să susțină capacitatea industrială a oricărei companii. Începând cu anul 2000, proiectăm și construim instalații electrice industriale de medie și joasă tensiune, sisteme pentru generare de energie electrică cu panouri fotovoltaice precum și automatizări industriale.

      VIMED COM SRL oferă de peste 25 ani soluții performante și durabile în domeniul instalațiilor în construcții, firmă de familie care a făcut deja pasul cu o generație. În sectorul industrial este lider de piață încă de la începuturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *