sanatate

Șapte pacienți cu COVID-19 internați la Alba Iulia și opt la Blaj

Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia acordă îngrijiri de specialitate, în prezent, la șapte pacienți confirmați cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2). Toți pacienții confirmați sunt internați în cadrul secției de boli infecțioase.

În cadrul SJU Alba Iulia mai sunt internate 15 cazuri suspecte (fiecare singur într-un salon) a căror probe biologice recoltate sunt în lucru.

O femeie în vârstă de 69 de ani – cel mai recent caz – a fost adusă și internată în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce rezultatele analizelor, din cursul zilei de 4 aprilie, au confirmat că s-a infectat cu noul coronavirus (SARS-CoV-2). Potrivit anchetei epidemiologice, pacienta a intrat în contact cu unul dintre cazurile confirmate. În prezent, starea sa de sănătate este bună.

Facem precizarea că doi pacienți ai SJU Alba Iulia au fost declarați vindecați de COVID-19, după ce două teste consecutive au ieșit negative, iar opt cazuri au fost transferate la Spitalul Municipal Blaj.

Astfel, în total, de la începutul pandemiei și până în prezent, SJU Alba Iulia a avut în îngrijire un număr de 17 cazuri de COVID-19.

Transmitem locuitorilor județului Alba să respecte cu strictețe toate măsurile impuse de autoritățile publice implicate în prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor și combaterea pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *