sanatate

Vești bune în epidemia de Coronavirus. Un bărbat din Alba a fost declarat vindecat

Un bărbat, din județul Alba, diagnosticat cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), a fost declarat vindecat.

Pacientul, în vârstă de 60 de ani, a fost internat în cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă, și va fi externat în cursul zilei de astăzi, după ce rezultatele a două teste consecutive, examinate în 1 și 2 aprilie, au fost negative.

Pacientul a urmat tratamentul de specialitate administrat de personalul SJU Alba Iulia timp de de 6 zile, având o evoluție favorabilă.

Acesta a fost al doilea pacient confirmat cu COVID-19, internat la SJU Alba Iulia, și declarat vindecat. Primul caz vindecat de COVID-19 a fost o femeie în vârstă de 36 de ani.  

Pentru siguranță, bărbatul va mai urma o perioadă de autoizolare la domiciliu și va fi monitorizat de către specialiștii DSP Alba.

Pentru prevenirea contaminării și răspândirii îmbolnăvirilor, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia transmite tuturor locuitorilor județului Alba să respecte, cu strictețe, toate indicațiile autorităților de sănătate publică și autorităților implicate în combaterea pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *