Primăria Alba Iulia a luat măsurile referitoare la dezinfecție. 10 ventilatoare pentru spital și ajută pensionarii fără posibilități
Primăria Alba Iulia a adoptat toate măsurile incluse în ordonanțele militare, dar și altele suplimentare, percepute ca indispensabile în această perioadă.
- Începând de azi, 30 martie, se trece la dezinfecția scărilor de bloc, operațiunea fiind concentrată în acest moment pe cele 67 de scări pe care se află persoane aflate în izolare; De asemenea, sunt dezinfectate și clădirile unde se află cazate persoane în carantină;
- În weekend s-au aplicat tratamente de dezinfecție stradală în zonele aflate în apropierea spitalelor;
- A răspuns solicitărilor venite din partea mai multor instituții pentru asigurarea materialelor de protecție unde s-a solicitat: mănuși de unică folosință, combinezoane și măști;
- Voluntari și angajați ai primăriei livrează alimente persoanelor vârstnice și vulnerabile, dar și medicamente. S-a suplimentat și cu achitarea facturilor de utilități, acolo unde sunt solicitări;
- În urma unei rectificări bugetare, primăria va achiziționa 10 aparate de ventilație, materiale și echipamente medicale;
- Ne-am pus la dispoziția tuturor unităților implicate, pentru orice formă de susținere;
- Mulțumim tuturor celor care sunt alături de noi, în special persoanelor juridice care au făcut donații în aceasta perioadă, celor care au susținut cu transport sau soluții logistice tot acest efort.
Cuvintele sunt prea puține pentru a le aduce recunoștință tuturor colegilor noștri de la poliția locală, direcția de asistență socială, serviciul medical școlar, dar și celalalte servicii care împreună cu voluntarii ce ni s-au alăturat contribuie la depășirea acestei situații nefericite.