culturaeducatie

Bibilioteca Județeană ”Lucian Blaga” îl omagiază astăzi pe Ion Luca Caragiale. Vezi programul manifestărilor

Monumentele literaturii române – Ion Luca Caragiale aniversat la cei 168 de ani de la nașterea sa

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează joi, 30 ianuarie 2020, o serie de evenimente culturale dedicate aniversării a 168 de ani de la nașterea marelui dramaturg și prozator roman Ion Luca Caragiale, incluse în proiectul 8.12 Monumentele literaturii române.

Figură emblematică pentru cultura românească, scriitorul s-a născut în ziua de 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale, astăzi satul I.L.Caragiale și s-a stins din viață în data de 9 decembrie 1912, la Berlin. Autor al unei opere de mare valoare, intrată în patrimoniul clasic al literaturii române, Ion Luca Caragiale este nu numai un scriitor național, ci și european, piesele sale fiind jucate pe scenele marilor teatre din diferite țări, iar prozele îi sunt de asemenea traduse în diverse limbi de pe glob.

La ceas aniversar, programul de manifestări dedicat dramaturgului cuprinde expoziții de carte, fragmente din operă, fragmente critice, fotografii, listă bibliografică, un medalion aniversar, audiții și proiecții foto-video dedicate scriitorului, precum și un moment omagial la bustul lui Ion Luca Caragiale de pe Aleea Scritorilor din Alba Iulia. Seria de evenimente va continua cu dialoguri culturale desfășurate sub genericul „Gânduri pentru Ion Luca Caragiale – 168 de ani de la nașterea scriitorului”. Cei mici vor redescoperi lumea plină de umor a personajelor create de scriitor în cadrul unui atelier de teatru „Copiii și Ion Luca Caragiale”.

Activitățile prilejuite de aniversarea celor 168 ani de ani de la nașterea scritorului Ion Luca Caragiale se vor desfășura la sediul și filialele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, precum și la bustul dramaturgului de pe Aleea Scriitorilor.

Evenimentele sunt organizate cu participarea următoarelor instituții și organizații: Instituția Prefectului – Județul Alba, Direcția pentru Cultură a Județului Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Inspectoratul Școlar al Județului Alba, Fundația ,,Alba Iulia 1918 pentru Unitatea și Integritatea României”, Despărțământul ASTRA ,,Eugen Hulea” Alba Iulia.

Proiectul face parte din Programul – 8 Identitate și valori culturale/8.12 Monumentele literaturii române/Proiect de management 2017-2020, program dedicat identificării, promovării și valorificării creatorilor din domeniul cultură și de dezvoltare a domeniului cultural.

Programul manifestărilor dedicate aniversării a 168 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale

9:00 – 19:00 Ion Luca Caragiale în colecțiile bibliotecii/Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba – Sediu și filiale;

Medalion Aniversar – biobibliografie

– Expoziții: de carte, fragmente din operă, fragmente critice, fotografii, listă bibliografică 

– Audiții, proiecții foto – video 

10:00 Copiii și Ion Luca Caragiale. Ateliere educative – atelier de teatru pentru copii/ Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba – Secția Împrumut Carte pentru Copii

13:00 Omagiu lui Ion Luca Caragialela bustul poetului/ Aleea Scriitorilor, Alba Iulia

– Depuneri de flori

– Lectură publică

– Alocuțiuni

14:00 – 15.30 Gânduri pentru Ion Luca Caragiale. 168 de ani de la nașterea marelui scriitorului – dialoguri culturale/ Sediul Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba – Sala de lectură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *