15 IANUARIE 2020: ZIUA CULTURII NAȚIONALE, LA SEBEȘ
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, lansează o invitație de suflet pentru a marca, la Sebeș, Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie 2020.
Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale, respectiv celor 170 de ani scurși de la nașterea poetului Mihai Eminescu, vor debuta miercuri, 15 ianuarie 2020, la ora 12:00, cu un moment comemorativ la statuia poetului, la care vor participa autoritățile locale, elevi și cadre didactice, reprezentanți ai asociațiilor locale și ai societății civile.
În continuarea acestui moment, sala „Gheorghe Maniu” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui, începând cu ora 17:00, o serată literară, intitulată sugestiv „De la Eminescu, la Blaga…”.
Cele două momente vor fi dublate în cursul săptămânii 13-17 ianuarie 2020, denumită în mod simbolic „Săptămâna Eminescu”, de o caravană culturală în unitățile școlare locale, organizată de echipa Bibliotecii Municipale „Lucian Blaga” Sebeș, cu scopul prezentării aspectelor privind personalitatea și opera poetului național Mihai Eminescu.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Clubul Copiilor Sebeș și unitățile școlare locale.