Liceenii de la HCC și de la Dconomic au participat la proiectul educativ ”AI DREPTURI!”- ediția a V-a

Proiectul are ca scop informarea și exprimarea liberă a elevilor din clasele a IX-a de la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia și Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia cu privire la drepturile cetățenilor Uniunii Europene și marcarea unei zile a solidarităţii în toată diversitatea sa, indiferent de religie, rasă sau convingeri.

Proiectul marchează Ziua Internațională a Drepturilor Omului celebrată în fiecare an în 10 decembrie – ziua în care Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Elevii au dezbătut și au prezentat prin planșe/afișe câteva din drepturile fundamentale ale omului, se exemplu dreptul la viață, dreptul la liberă circulație, dreptul persoanelor cu dizabilități, drepturile copilului și dreptul la libertate etc. De asemenea, elevii s-au documentat și au realizat prezentări power point despre drepturile omului (coord. Furdui Amalia), iar în Centrele de Documentare și Informare din unitățile de învățământ partenere au fost organizate expoziții tematice.

Cele mai muncite și mai bine realizate planșe/afișe au fost premiate pe 10 decembrie de către ADR Centru într-un cadru festiv, la sala de conferințe a Hotelului Parc. Coordonatorii proiectului sunt prof. Monica Fer Todoran – Colegiul Național HCC Alba Iulia și prof. Lavinia Dobra – Colegiul Economic DPM Alba Iulia, iar din echipa de implementare fac parte prof. Adrian Simion, prof. Opincariu-Mihinda Mihaela, prof. Amalia Furdui, precum și bibl. Lucreția Bîrz. Premiul I a fost obținut de echipa Petrea Ștefania și Buda Naomi de la Colegiul Național ”Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia (coord. prof. Monica Fer Todoran), premiul al II-lea și al III-lea a fost primit de echipa Aciaiolli Erika și Conti Raul și respectiv, Beale Daniele și Indrei Alexandru de la Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia (coord. prof. Lavinia Dobra și prof. Adrian Simion). Din juriul proiectului au făcut parte prof. Opincariu Mihinda Mihaela, bibliotecar Bârz Lucreția ambele de la Colegiul Național HCC Alba Iulia precum și Mirela Groza și Nicolae Mărginean de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

Obiectivele generale ale proiectului sunt marcarea Zilei Drepturilor Omului și implicarea elevilor în activități de informare și dezvoltare personală. Obiective specifice urmărite sunt: dezvoltarea abilităților de comunicare în scris și oral; dezvoltarea competențelor de informare și documentare; conștientizarea importanței cunoașterii și respectării drepturilor omului; activarea și sensibilizarea elevilor cu privire la probleme cauzate de lipsa drepturilor omului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *