CALENDARUL SEBEȘULUI PENTRU ANUL 2020, LANSAT ÎN PREAJMA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui lansarea calendarului pentru anul 2020, rezultat al proiectului „Calendar 2020-Copiii și tinerii promovează Sebeșul” (proiect implementat de Asociația G. I. S. A. S. Sebeș).

Calendarul orașului pentru anul 2020 a fost realizat de Asociația G. I. S. A. S. Sebeș, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Sebeș și Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în cadrul programului anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial, implementat de Primăria Municipiului Sebeș.

Evenimentul de lansare al calendarului este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Asociația G. I. S. A. S. Sebeș și se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *