145 ed elevi din Sebeș au fist premiați de autoritățile locale

Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, 145 de elevi merituoși ai Sebeșului și 79 de cadre didactice îndrumătoare au fost premiați astăzi, într-un eveniment care s-a bucurat de susținerea autorităților locale și județene.

Începând cu ora 13.00, la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în sala de spectacole, a avut loc festivitatea de premiere a cadrelor didactice și a elevilor care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele şcolare. Premiile au fost oferite de către primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor și de președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Bugetul de premiere s-a ridicat la suma de 29.000 lei, 16.000 lei contribuția Municipiului Sebeș și 13.000 lei contribuția Consiliului Județean Alba.

În jurul orei 16.00, municipalitatea a oferit o recepţie privată personalului didactic care s-a implicat în formarea şi educarea elevilor performeri cu care burgul nostru se mândreşte. Au participat circa 300 de profesori, atât personal activ în câmpul muncii, cât şi dascăli pensionaţi, care au fost întâmpinaţi cu flori şi cărora le-a fost dedicat un spectacol artistic. S-a dorit a fi un gest de gratitudine şi de preţuire pe care îl datorăm corpului profesoral, acesta fiind mesajul transmis de primarul Dorin Nistor.  

Primăria Municipiului Sebeş adresează tuturor premianţilor sincere felicitări pentru performanţele obţinute, iar corpului profesoral urări de succes în toate activităţile şi proiectele destinate formării tinerelor generaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *