2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
În anul 2007 Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca ziua de 2 aprilie să fie dedicată autismului, pentru a atrage atenția întregii lumi asupra acestei tulburări de comportament și de a crește nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora. Culoarea simbolică a acestei zile este albastrul.
În această zi, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Arnsberg” Alba Iulia, centru aflat în structura Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Alba, s-au alăturat celor care marchează evenimentul la nivelul județului și familiilor care au în îngrijire copii cu tulburare de spectru autist (TSA), beneficiari ai serviciilor oferite în cadrul acestuia.
Activitățile ce s-au desfășurat astăzi au constat într-o prezentare a centrului și a terapiilor specifice indicate pentru copiii cu TSA, discuții cu specialiștii centrului, distribuirea de flyere privind drepturile, facilitățile și legislația specifică, înălțarea, în mod simbolic, de baloane albastre și oferirea de “surprize dulci” pentru cei prezenți.
Angajații și voluntarii Centrului de zi pentru copii cu dizabilități „Arnsberg” Alba Iulia au purtat îmbrăcăminte de culoare albastră în semn de susținere și de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu tulburări de spectru autist.
Director general
Frăcea Valentin Ioan