14 MAI 2019: TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS AJUNGE LA SEBEȘ.


Municipiul Sebeș are onoarea și plăcerea de a găzdui marți, 14 mai 2019, începând cu ora 19:00, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, o noua ediție a Turneului Internațional Stradivarius, așezat anul acesta sub cupola „Vive la musique!”.

Programul turneului va cuprinde, în premieră absolută, un concert de vioară (susținut de Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români contemporani, deținător al dreptului de a cânta la vioara Stradivarius Elder Voicu), harpă (susținut de Delphine Benhamou) și dans contemporan (coregrafie și dans de Lari Giorgescu), o îmbinare spectaculoasă a muzicii și a formelor de exprimare creativă. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Turneul Internațional Stradivarius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *