Carantină parţială în Şeuşa şi restricţii în mai multe localităţi din judeţ. Învăţământul din Aiud trece pe scenariul roşu. Vezi toate măsurile care se iau începând de astăzi
COMITETUL JUDETEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ALBA
HOTĂRÄREA Nr. 34 din 07.10.2020
privind stabilirea unor măsuri de limitare şi prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pe raza municipiilor Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebes, a oraşelor Abrud, Teiuş şi a comunelor Avram Iancu, Berghin, Blandiana, Ciugud, Cricău, Doştat, Galda de jos, Hopârta, Ighiu, Miraslău, Rădeşti, Săliştea, Şibot, Stremţ, Vinţu de Jos
Art. 1. (1)Pe fondul înregistrării unei incidenţe cumulate de 17,01 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-cOV-2 la 1000 de locuitori, în ultimele 14 zile, la nivelul comunei Ciugud, din care un număr de 21 de cazuri au fost înregistrate la Căminul pentru Persoane Vârstnice Casa Anisia” şi alte 17 cazuri la locuinţe individuale situate pe strada Ioan Oprean, ambele din localitatea Şeuşa, începând cu data de 08.10.2020, ora 00, se intensifică activităţile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 în zonele de risc din localitate.
(2) Începând cu data de 08.10.2020, în localitatea Şeuşa, comuna Ciugud, purtarea măştii de protecţie facială este obligatorie, atât în spaţiile închise, deţinute de către autorităţile, instituţiile publice şi operatorii economici, cât şi în spaţiile deschise de pe domeniul public.
(3)Activităţile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândiri SARS-COV-2, vor fi asigurate de către structurile de ordine şi siguranţă publică de la nivelul judeţului Alba (IPJ Alba şi IJJ Alba).
(4)Directia de Sănătate Publică Alba va solicita avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică pentru propunerea aprobării de către Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a instituirii măsurii de carantinare zonală în arealul cu rată de incidenţă mărită a cazurilor SARS-COV-2, din localitatea Şeuşa,
comuna Ciugud, judeţul Alba.
Art. 2. (1) Pe fondul înregistrării unei incidenţe cumulate, de peste 3 cazuri de imbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1000 de locuitori, în ultimele 14 zile, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale Aiud, Ciugud, Galda de Jos, Hopârta şi Blandiana, începând cu data de 08.10.2020, se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă în toate unităţile de învăţământ
cursurile urmând a se desfăşura exclusiv online, în scenariul 3 roşu.
(2)Trecerea în alt scenariu se va face în funcţie de analiza epidemiologică la
nivelul localităţilor, după scăderea ratei de incidenţă sub limita de alertă 3 cazuri /1000 locuitori din ultimele 14 zile.
Art. 3. (1)Pe fondul înregistrării unei incidente cumulate cuprinse între 1 şi3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1000 de locuitori, în ultimele 14 Zile, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale Alba Iulia, Blaj, Sebes, Abrud, Teius, Avram Iancu, Berghin, Cricău, Doştat, Ighiu, Miraslău, Rădeşti, Săliştea, Şibot, Stremt şi Vinţu de Jos, începând cu data de 08.10.2020, toate unităţile de invăţământ, vor funcţiona în scenariul 2- galben.
(2) Trecerea în alt scenariu se va face în funcţie de analiza epidemiologică la nivelul localităţilor, în funcţie de rata de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 la 1000 de locuitori din ultimele 14 zile.
Art. 4. (1) La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale Alba Iulia, Aiud, Sebeş, Abrud, Berghin, Blandiana, Ciugud, Cricău, Galda de Jos, Hopârta, Rădeşti, Săliştea, Şibot şi Stremt, unde rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 a depăşit 1,5/1000 de locuitori, începând cu data de 08.10.2020, ora 00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) toate instituţiile, autorităţile publice şi private, precum şi operatorii economici vor analiza modul de desfăşurare a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/ telemuncă, iar acolo unde nu este posibil acest lucru, se vor lua măsuri pentru decalarea programului de lucru.
b) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare si/sau bauturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor este permisă doar în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minim 2 metri între mese şi participarea a maxim 6 persoane la o masă, cu respectarea măsurilor de protectie sanitară stabilite prin Ordinul comun al MS/MEEMAANSVSA nr. 1493/2788/149 din 2020.
c)evenimentele şi manifestările publice şi private se vor desfăşura cu respectarea măsurilor de protecţie (portul măştii de protecţie facială) şi distantare fizică (minim 2 metri între persoane), cu prezenţa a maxim 100 de persoane pentru cele în aer liber şi maxim 50 de persoane în spaţii închise.
d) activitatea cafenelelor şi restaurantelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru deservirea clienţilor cazaţi în aceste unităţi.
e) pentru operatorii economici prevăzuţi la literele b) şi d) este permisä activitatea de preparare a hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în interiorul acestora.
(2)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se mentin pånă la scăderea ratei de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2, sub valoarea de 1,5 la 1000 de locuitori.
Art. 5. (1)Purtarea măştii de protecţie facială este obligatorie în spaţiile publice exterioare unde se înregistrează aflux mare de persoane staţii de autobuz, gări, autogări, 100 m în vecinătatea şi incinta şcolilor şi a bisericilor, parcarile spaţiilor comerciale, pieţe, targuri.
(2 Se vor excepta de la această măsură copii cu vârsta mai mică de 5 ani şi persoanele cu afecţiuni medicale care afectează capacitatea de oxigenare, dovedite printr-un document eliberat de medic.
Art. 6. (1)Pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus SARS-COV-2, unităţile sanitare din judeţul Alba, vor aloca de îndată, între 20 şi 30% din totalul numărului de paturi aprobate în structură, pentru tratarea pacienţilor pozitivi SARS-COV-2, respectând circuite functionale avizate de
către Direcţja de Sănătate Publică Alba.
(2) Măsura prevăzută la aliniatul (1) nu se aplică Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, care are în componenţă Secţie ATI şi Secţia Boli Infecţioase.
Art. 7. (1)Fiecare unitate sanitară de la nivelul judeţului Alba, va lua măsuri de îndată, de alocare a 1%, minim 1 pat, din totalul numărului de paturi aprobate în structura funcţională, pentru tratarea cazurilor grave de îmbolnăvire cu SARS-COV-2.
(2) Paturile specificate la aliniatul (1) vor fi dotate conform normelor ATI în vigoare.
Art. 8. Prezenta Hotărâre se transmite membrilor comitetului judetean pentru situaţii de urgenţă Alba, tuturor UAT-urilor de pe raza judeţtului Alba, în vederea aducerii la cunoştinta populaţiei, operatorilor economici şi instituţiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziţie.