societate

TÂRG CARITABIL ÎMPREUNĂ PENTRU ALESSIA

Acum o lună, în presa și pe mijloacele de socializare din Alba era publicat un anunț: urma să se organizeze un târg caritabil, pentru un suflețel greu încercat de o boală nemiloasă: Amiotrofie Spinală Musculară, afecțiune care duce la atrofierea progresivă a mușchilor și care produce o speranță de viață de maxim 2 ani. Alessia, un pui de om de un an și jumătate, poate beneficia de un tratament salvator, bazat pe terapie genetică: ZOLGENSMA, cel mai scump tratament din lume: 2.1 milioane de dolari, doar medicamentul, la care se adaugă costurile cu spitalizarea și terapia post administrare.

            Spre marea bucurie a organizatorilor, răspunsul societății civile a fost copleșitor. Voluntarii care au colectat donațiile au primit sute de telefoane, donațiile au început să fie adunate, și cu sprijinul necondiționat al Primăriei Municipiului Alba Iulia, târgul a fost organizat.

Dorim să mulțumim pe această cale sponsorilor: SC IMagic Sofia Events SRL, SC Tipo Rex SRL, Salon Paul’s Concept Alba Iulia, SC Magic Studio SRL, Nicoară Pet Shop, Blue Hours, INI Shop, Stomatolog Lidia Barna, Coca Cola, Impact Agency, Any diy events, doamnelor Roxana Mis, Claudia Popa, Vodă Dalina Maria, domnilor Marius Toma și Stănică Florea, precum și necunoscuților care ne-au „aprovizionat” cu apă și plase în ziua târgului.

Un mare gest de recunoștință voluntarilor noștri, cei ce au depozitat, sortat, vândut produsele la târg. Tuturor, plecăciune. Sunteți minunați, oameni buni.

La târgul din luna septembrie au fost colectați aproape 10.000 de dolari, însă banii necesari pentru acoperirea costurilor tratamentului nu au fost strânși.

De aceea, în perioada 10-11 octombrie 2020, în Piața Cetății, va avea loc al doilea târg caritabil, pentru sprijinirea Alessiei și, după strângerea fondurilor necesare ei, pentru acordarea unei șanse la viață celorlalți copii care poartă pe umerii lor firavi o povară mult prea mare.

Donațiile au fost promovate pe rețelele de socializare, iar locuitorii județului nostru s-au mobilizat din nou. Cu toate acestea, pentru reușita evenimentului, trebuie ca aceste donații să se și vândă.

În cadrul târgului veți găsi îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, cărți, produse cosmetice, produse pentru copii (pătuțuri, scaune auto, scoici auto, triciclete), electrocasnice și diverse produse pentru casă. Vă veți întâlni cu Micky și cu Minnie, vor fi tombole, vă vom surprinde cu momente frumoase.

Așadar, VĂ INVITĂM LA TÂRG!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *