cultura

CĂRȚI ȘI REVISTE ÎN FESTIVAL. PUBLICAȚIILE CELEI DE-A XXXIX-A EDIȚII A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „LUCIAN BLAGA” SEBEȘ (9-12 MAI 2019)


În perioada 9-12 mai 2019, la Sebeș, s-a desfășurat cea de-a XXXIX-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, un adevărat regal cultural-științific adresat atât exegeților operei blagiene (reuniți în cadrul celor două sesiuni de comunicări, așezate sub cupola „Lucian Blaga, lumină a sufletului și amprentă a modernismului românesc”), cât și publicului larg. Conform obiceiului deja încetățenit, în cadrul festivalului au fost prezentate cele mai recente publicații referitoare la viața, activitatea și opera marelui poet și filosof născut la Lancrăm.

Anual, materialele comunicate în cadrul conferințelor festivalului sunt reunite între coperțile celor două publicații, „Caietele Blaga”, respectiv „Pașii Profetului”, veritabile platforme de dezbatere a aspectelor privind viața și activitatea lui Lucian Blaga. Acestor periodice, li s-a alăturat și revista „Dacica Latinitas”, revistă bilingvă, româno-spaniolă, de istorie, literatură și artă, editată de Asociația Culturală „Juan Ramon Jimenez și Lucian Blaga” din Madrid.

Universitarul Eugeniu Nistor a propus publicului o scurtă biografie, intitulată Lucian Blaga, biografie și destin, în paginile căreia a reușit să puncteze principalele repere ale vieții, activității și operei blagiene. Volumul a fost publicat la Editura Ardealul din Târgu-Mureș.

În categoria restituirilor, s-au numărat volumele La obârșie, la izvor, antologie alcătuită de Dorli Blaga și publicată la Editura Ardealul din Târgu-Mureș, precum și traducerile volumelor de versuri Poemele luminii și Laudă somnului, ediții traduse și îngrijite de Jean Poncet, publicate la prestigioasele edituri Jacques André éditeur din Lyon și Școala Ardeleană din Cluj-Napoca.

Acestora li s-a alăturat și traducerea în limba italiană de către Fabio Melano a volumului Lucian Blaga filosof al culturii, de Eugeniu Nistor, publicat la Editura Ardealul din Târgu-Mureș.

Toate publicațiile amintite au fost lansate și prezentate în cadrul celei de-a XXXIX-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, fiind oferite în dar de către organizatori tuturor participanților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *