Cum va fi influențat sectorul rezidențial din România de pandemia Covid-19? Dezbatere Cushman & Wakefield Echinox și Dentons
Bucureşti, mai 2020: Îndemnul „Stați acasă!” a primit o conotație nouă în ultimele două luni, după declanșarea pandemiei provocate de Covid-19, iar primele analize relevă faptul că această perioadă își pune amprenta atât asupra apetitului pentru achiziții imobiliare, cât și asupra preferințelor clienților.
Compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox și firma de avocatură Dentons lansează spre dezbatere o serie de 10 teme care vor impacta activitatea de dezvoltare și tranzacționare în sectorul rezidențial, o piață aflată în plină dezvoltare, care în 2019 înregistrase un record al ultimilor 30 de ani în materie de livrări, cu 67.512 unități date în folosință la nivel naţional.
Cu aproape 15.000 de locuințe noi finalizate în regiunea București – Ilfov în 2019, reprezentând de asemenea un nou record al ultimilor 30 de ani, și un volum la fel de consistent în construcție, piața rezidențială a Capitalei își va căuta echilibrul între cumpărătorii reticenți, care vor amâna o potențială achiziție până la clarificarea situației medicale și economice, și clienții care vor căuta un confort rezidențial sporit, în eventualitatea impunerii unor noi măsuri de auto-izolare de către autorități, dar și crearea unui cadru mai potrivit pentru munca de acasă, o tendință puternic accentuată de pandemia Covid-19.
Cele 10 teme considerate esențiale pentru evoluția sectorului rezidențial:
1. Cât de mare va fi impactul asupra cererii de locuințe pe termen scurt, mediu și lung? Cum au fost ultimele săptămâni și care este tendința?
2. Cum va influenţa această perioadă preţurile de tranzacționare pentru apartamentele noi și vechi? Dar pentru casele cu gradină / curte?
3. Cum vor fi influențate preferințele cu privire la locul unde ne dorim să locuim? Vom vedea o impulsionare a dezvoltărilor în orașe secundare sau chiar “la ţară” pentru refugierea din traficul și poluarea Capitalei? Vom vedea o impulsionare a dezvoltării rezidențiale pe orizontală, prin realizarea unor comunități de case/vile în suburbiile marilor orașe?
4. Va influenţa telemunca piața locuințelor de vacanţă, prin creșterea posibilității ca unii angajați să lucreze pentru perioade mai lungi din casele lor situate la munte sau la mare?
5. Cum va schimba telemunca configurația locuințelor? Va creşte cererea pentru proprietăți mai mari? Vor fi configurații noi, birouri separate sau separabile?
6. Cum se desfășoară activitatea pe șantiere în această perioadă? Sunt impactate termenele de livrare? Cum sunt afectați clienții care au plătit avansuri / taxe de rezervare? Ce soluții contractuale există? Vor exista amânări la începerea unor noi proiecte?
7. Cum vor fi influențate proiectele mixte, care combină componenta de rezidențial cu spațiile de retail și de birouri?
8. Ce poziție vor adopta băncile, atât cu privire la finanțările pentru dezvoltări corporate, cât și la cele de retail?
9. Cum ar trebui gestionate eventualele conflicte între dezvoltatori, constructori, bănci, promitenţi cumpărători?
10. Asemănări și deosebiri intre situația din 2020 și 2008. Cum au evoluat în acest interval preţurile, salariile, gradul de îndatorare, nivelul depozitelor, structura creditelor (RON vs. EUR), etc.?
Aceste teme urmează a fi dezbătute în data de 19 mai 2020 în cadrul unui webinar susţinut de consultanții Cushman & Wakefield Echinox, avocații firmei Dentons și reprezentanți ai dezvoltatorilor și băncilor.
***
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează ȋn toate segmentele pieţei imobiliare. Afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 60 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com
Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com
Dentons este cea mai mare firmă de avocatură din lume, oferind servicii valoroase și de calitate clienților de pe întregul mapamond. Dentons este unul din liderii desemnați de Global Brand Acritas Elite Index, câștigător al BTI Client Service 30 Awards și recunoscut de importante publicații juridice și de afaceri pentru serviciile inovatoare furnizate clienților săi, inclusiv prin fondarea Nextlaw Labs și Nextlaw Global Referral Network. Abordarea policentrică a Dentons și talentul de clasă mondială confruntă status quo-ul, pentru a promova interesele clienților în comunitățile în care trăim și muncim. www.dentons.com