culturasocietate

Întâlnire prin corespondență, cu Skepsis !

COMUNICAT

Joi, 29.01.2026, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită la spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” – un spectacol creat după una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Eric-Emmanuel Schmitt, autor contemporan care se bucură de o largă popularitate și ale cărui opere sunt prezentate în întreaga lume.

În spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” urmărim pas cu pas evoluţia unei situaţii în care nu știm în ce măsură aparențele înșală sau nu. Ironiile fine, umorul, conflictele, raporturile care se nasc și se construiesc treptat între personaje, transformă o întâlnire banală într-o situație care face măștile să dispară și ne obligă să fim sinceri.

„Am dorit ca primul nostru spectacol din acest an să fie unul sensibil, încărcat de emoție. Nu lipsesc întorsăturile de situaţie, umorul fin și momentele în care povestea personajelor ne arată încă o dată că sufletele noastre poartă povara alegerilor pe care le facem în viață și că nu ne putem elibera decât abandonând egoul…” – Viorel Cioflică – Coordonator.

Biletele (30 lei pt adulți; 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de luni, 26.01.2026, între orele 10.00-15.00 sau în ziua prezentării spectcolului până la ora 18.30 – fondurile obținute sunt direcționate spre susținerea proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2026”.

Evenimentul este organizat în cadrul #yoUthNITED Alba Iulia Capitala Tineretului 2026, fiind prezentat în cadrul proiectului ”Stagiunea cu Skepsis 2026” – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Parteneri și Colaboratori: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Biblioteca Județeană Lucian Blaga” Alba.

Noutăți și detalii despre organizație și despre proiectele, activitățile și evenimentele desfășurate se pot găsi accesând site-ul oficial: www.teatrulskepsis.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *