Lucrările la magistrala de transport Galda – Ocna Mureș, lasă mai multe localități fără apă. Vezi care sunt acestea
SC APA CTTA SA ALBA – informează consumatorii că în data de 10.03.2025, incepand cu ora 22.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în
următoarele localităţi: Miraslău, Decea, Ormeniș, Lopadea Veche, Cicău, Ormeniş Poduri, Ţifra, Gârbova de Jos, Rădești, Leorint, Mescreac,
Petelca, Căpud, Unirea, Războieni, Uioara de Jos, Uioara de Sus, Cistei, Micoșlaca, Noșlac, Căptălan, Ocna Mureș (presiune redusă), din cauza
unor lucrări la conducta magistrală de transport apă potabilă Galda – Ocna Mureș.
Având în vedere că durata întreruperii va fi de cca 48 de ore, rugăm consumatorii să își asigure rezerva de apă necesară pe perioada
întreruperii.
La reluarea furnizării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz rugăm clienții să utilizeze
apa numai în scopuri menajere. Eventualele perturbații și zonele în care apar acestea trebuie semnalate imediat la numărul de telefon: 0258-834
501, în vederea intervenției.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat!
Apa CTTA