educatiesanatate

Crucea Roșie Filiala Alba va instrui în acordarea primului ajutor 12.000 de liceeni, într-un proiect unic în România, finanțat de Star Assembly

COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 12.000 de elevi de liceu din județul Alba vor fi instruiți de Crucea Roșie Română Filiala Alba să acorde primul ajutor, în cadrul celui mai amplu proiect de acest fel din școlile și liceele din România. Proiectul este sprijinit financiar de compania Star Assembly și este o inițiativă unică la nivel național. Obiectivul organizatorilor este să instruiască toți elevii de liceu din județul Alba, pentru ca aceștia să fie pregătiți să acorde primul ajutor de bază.

Cursurile au început în această lună la Sebeș iar, până la sfârșitul anului, se urmărește pregătirea a câtorva sute de liceeni din județul Alba în acordarea primului ajutor.

Crucea Roșie Română Filiala Alba derulează cel mai mare proiect educațional de instruire a elevilor în domeniul primului ajutor, un proiect unic în școlile din România. Ne propunem să instruim în acordarea primului ajutor peste 12.000 de elevi, respectiv toți liceenii din județul Alba. Obiectivul nostru este să avem elevi pregătiți oricând să intervină în situații de urgență, dar și să promovăm importanța primului ajutor. Cursurile au o durată de 12 ore și o tematică aprobată la nivel european, iar toți absolvenții vor primi un certificat care atestă pregătirea în acordarea primului ajutor. Nu trebuie să uităm că, într-o situație de urgență, acordarea la timp a primului ajutor înclină balanța între viață și moarte”, a spusAdrian Ionel Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

Proiectul inițiat de Crucea Roșie Română Filiala Alba va continua pe parcursul întregului an școlar, până ce toți elevii de liceu din județul Alba vor fi instruiți în acordarea primului ajutor. Cursurile vor fi susținute de formatori cu pregătire și experiență în domeniul medical, iar la finalul acestora elevii vor primi un certificat care atestă pregătirea în acordarea primului ajutor.

Prin implicarea noastră în instruirea liceenilor în acordarea primului ajutor, ne dorim să contribuim direct la crearea unei generații mai bine pregătite să facă față situațiilor de urgență. Credem cu tărie că educația în acest domeniu nu doar că salvează vieți, dar formează și tineri responsabili, empatici și implicați în comunitatea lor.”, a spusGheorghe Achim, director general Star Assembly.

***

Crucea Roșie Română este cel mai mare și cel mai important furnizor de cursuri de prim ajutor din țară. În județul Alba, Crucea Roșie organizează astfel de cursuri pentru primării și instituții publice, pentru companii, pentru unități de învățământ, dar și pentru persoane fizice. Cursurile sunt furnizate de cadre medicale cu pregătire și experiență în domeniul acordării primului ajutor. Cursul de prim ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia se eliberează un certificat de absolvire, care atestă că persoana este instruită să acorde primul ajutor. Durata unui curs este de 12 ore, iar programa de curs este standardizată la nivel național și armonizată în conformitate cu recomandările Consiliului European de Resuscitare și ale Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

DIRECTOR,

Adrian Ionel Dușa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *