sanatatesocietate

Crucea Roșie Filiala Alba defilează la parada de 1 Decembrie de la Alba Iulia cu un detașament și cu 4 ambulanțe moderne

Crucea Roșie Română Filiala Alba va participa, duminică, în cadrul paradei organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României, cu un detașament format din 30 de angajați și voluntari, dar și cu patru ambulanțe moderne.

Cele patru ambulante tip B1/B2 Mercedes Benz sunt utilizate pentru acordarea asistenței medicale de urgență și transport medical. Două dintre ambulanțe sunt 4X4 pentru intervenții în zone greu accesibile și au intrat în dotarea Crucii Roșii Filiala Alba în ultima lună.

Detașamentul Crucii Roșii Române Filiala Alba va defila sub conducerea directorului Adrian Ionel Dușa, fiind urmat în cadrul paradei de cele patru ambulanțe medicale.

Filiala Alba a Crucii Roșii Române participă cu bucurie și în acest an la parada organizată la Alba Iulia în 1 Decembrie. Pentru colegii mei și pentru voluntarii Crucii Roșii Române, care formează grupul de defilare, este o adevărată onoare să fim parte din această parada dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României. Onoarea va fi cu atât mai mare cu cât ne vom afla alături de structuri de elită ale Statului Român. Pe această cale transmitem și noi cele mai alese gânduri tuturor românilor și spunem La mulți ani, România!”, a declarat Adrian Ionel Dușa, directorul Crucea Roșie Română Filiala Alba.

Înființată în anul 1876, Crucea Roșie Română asistă persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză. Prin programele și activitățile sale în beneficiul societății, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare. În cadrul Crucii Roșii Române Filiala Alba funcționează un serviciu de ambulanță deservit de 9 ambulanțe.

Cu o activitate umanitară neîntreruptă de peste 148 de ani, Crucea Roșie Română Filiala Alba este tot mai aproape de nevoile oamenilor aflați în situație de criză, prin acordarea de servicii medicale de calitate și asistență umanitară în caz de dezastre. La nivelul județului Alba, Crucea Roșie are o activitate impresionantă, ajutând mii de oameni în fiecare an, prin proiecte și campanii de ajutorare a persoanelor vulnerabile, precum și prin programe de educație pentru sănătate și prim ajutor. Principiile umanitare care guvernează întreaga activitate a Crucii Roșii sunt: UMANITATE, IMPARȚIALITATE, NEUTRALITATE, INDEPENDENȚĂ, VOLUNTARIAT, UNITATE ȘI UNIVERSALITATE.

Oriunde pentru oricine. Împreună pentru Umanitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *