Primul pacient cu Coronavirus decedat la Alba Iulia
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, cu multiple comorbidități, a fost internat în data de 05.04.2020, la secția Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Pacientului i-au fost recoltate probe biologice pentru COVID-19, în data de 06.04.2020. Rezultatul a ieșit pozitiv în aceeași zi când bărbatul a decedat. Acesta a fost internat în spital cu infarct miocardic acut recent, angină post infarct, cardiopatie ischemica, insuficiență mitrală și tricuspidiană, HTA
Bărbatul prezenta multiple comorbidități, după cum urmează: cardiopatie ischemica, HTA, fibroză pulmonară, boală renală cronică – dializă, diabet zaharat insulinodependent, obezitate.
Ancheta epidemiologică cu privire la contactul cu o persoană confirmată cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), este în curs.
Pacientul are domiciliul în județul Cluj. În județul Alba se afla în vizită la fiica sa (înainte de internare).
Transmitem tuturor să respecte cu strictețe toate măsurile impuse de autoritățile publice implicate în prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor și combaterea pandemiei.