societate

ZIUA COPILULUI, LA SEBEȘ: TOMBOLE CU BICICLETE ÎN ȘCOLI, MINGI PENTRU TOȚI COPIII, PARC DE DISTRACȚII

Și în acest an, pentru a marca Ziua Internațională a Copilului, Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” au pregătit evenimente recreative dedicate celor mai mici cetățeni ai orașului. Vor avea loc 6 tombole cu biciclete organizate în incinta instituțiilor de învățământ, fiecare elev și preșcolar înscris într-o unitate de învățământ va primi în dar o minge, dar și înghețata produsă la Sebeș. Joi, 1 iunie 2023, în Parcul Tineretului va fi amplasat un mic parc de distracții, iar Fanfara din Petrești și personajele preferate de copii vor înveseli atmosfera. Pompierii voluntari și polițiștii locali din Sebeș îi invită pe cei mici la o prezentare a dotărilor și echipamentelor pe care le dețin.

Tombola organizată de municipalitate este deschisă tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 0 – 18 ani, care locuiesc în Municipiul Sebeș – Sebeș, Lancrăm, Răhău, Petrești și/sau sunt înscriși într-o instituție de învățământ publică sau privată de pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului Sebeș (Sebeș, Lancrăm, Răhău, Petrești).

 Iată cum se efectuează ÎNSCRIERILE:

1)       Toți copiii care frecventează o instituție de învățământ publică sau privată de pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului Sebeș (Sebeș, Lancrăm, Răhău, Petrești) vor fi înscriși la tombolă de unitatea de învățământ (care va solicita acordul părinților, în acest sens).

2)       Copiii care nu frecventează o instituție de învățământ publică sau privată de pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului Sebeș (Sebeș, Lancrăm, Răhău, Petrești), cu vârste cuprinse între 0 –18 ani, dar care au domiciliul pe raza Municipiului Sebeș (Sebeș, Lancrăm, Răhău, Petrești), se pot înscrie la sediile Primăriei Municipiului Sebeș, situate în Sebeș, Piața Primăriei nr. 1, respectiv Parcul Arini nr. 1, la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, situată pe bulevardul Lucian Blaga nr. 45, începând de miercuri, 24 mai 2023 ora 09.00, până luni, 29 mai 2023, ora 09.00, sau prin email la adresa: 1iunie@primariasebes.ro. Informații la numărul de telefon: 0258-731004.

Important: un copil se va înscrie o singură dată la tombolă!

Listele cu toți cei înscriși vor fi afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Sebeș, www.primariasebes.ro, vineri, 26 mai 2023, urmând a fi actualizate până luni, 29 mai 2023, ora 09.00. Eventualele solicitări sau neclarități vor fi soluționate până luni, 29 mai 2023, ora 09.00. Numerele criterii din lista înscrierilor vor reprezenta și numerele biletelor de tombolă.

PREMIILE vor fi oferite de sponsorii și partenerii oficiali ai evenimentului și vor fi comunicate public.

STABILIREA CÂȘTIGĂTORILOR va fi efectuată prin tragere la sorți, în cadrul a șase evenimente, care va avea loc astfel:

–          luni, 29 mai 2023, ora 09.00 – Școala Gimnazială „M. Kogălniceanu” Sebeș (pentru toți elevii și preșcolarii instituției);

–          luni, 29 mai 2023, ora 10.30 – Liceul cu Program Sportiv „F. Fleșeriu” Sebeș (pentru toți elevii și preșcolarii instituției);

–          luni, 29 mai 2023, ora 12.00 – Școala Gimnazială „S. Cărpinișanu” Sebeș (pentru elevii și preșcolarii Liceului Tehnologic Sebeș și pentru elevii și preșcolarii Liceului German Sebeș);

–          miercuri, 31 mai 2023, ora 09.30 – Școala Gimnazială Petrești (pentru toți elevii și preșcolarii instituției);

–          miercuri, 31 mai 2023, ora 11.30 – Școala Gimnazială Nr. 2 (pentru toți elevii și preșcolarii instituției, inclusiv structura școlară din Răhău) și pentru toți preșcolarii din grădinițele private, pentru copiii care frecventează centrul de zi din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș;

–          miercuri, 31 mai 2023, ora 13.00 – Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș (pentru toți elevii instituției).

Extragerile vor fi înregistrate video și transmise pe site-ul www.primariasebes.ro, precum și pe toate rețelele de socializare ale instituțiilor organizatoare. Listele cuprinzând câștigătorii vor fi afișate public pe paginile web și pe cele de socializare; de asemenea vor fi comunicate presei.

LA MULȚI ANI, TUTUROR COPIILOR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *