Pastorala ÎPS Irineu, Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia

†IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor

creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la

noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Coborât de pe Crucea Golgotei, „Omul durerilor” (Is. 53, 3) este înmormântat în grabă. A treia zi, dis-de-dimineață, femeile purtătoare de mir, încă înlăcrimate și stăpânite de tristețe, vin la mormânt ca să-L ungă pe Domnul cu aromate. După ce primesc vestea Învierii de la un înger, Însuși Biruitorul morții le întâmpină cu salutarea: „Bucurați-vă!” (Mt. 28, 9). Prin acest cuvânt, El voia să sublinieze importanța Învierii Sale și să arate că un astfel de eveniment nu putea fi primit decât cu bucurie.

Trupul înviat al Răscumpărătorului dumnezeiesc este arvuna învierii noastre a tuturor și izvor de tărie, de speranță și de bucurie duhovnicească. Împărtășindu-ne acest adevăr încurajator, Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune: „A înviat Hristos călcând moartea, ca și pe noi să ne izbăvească de stricăciune și, oprind tânguirea cauzată de moarte, să ne îndreptățească a striga voioși: «Schimbat-ai plânsul meu întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m-ai îmbrăcat cu veselie» (Ps. 29, 11)”.

Dreptmăritori creştini,

Bucuria duhovnicească a sărbătorii Învierii lui Hristos a fost prevestită de profetul David care preciza: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Ps. 117, 24). De asemenea, profetul Isaia afirma că Mesia „va fi pricină de bucurie pentru multe neamuri” (Is. 52, 15). Însuși Mântuitorul, arătând că întristarea cauzată de pătimirile Sale va fi urmată de bucurie, spunea ucenicilor Săi: „Voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In. 16, 22). Într-adevăr, bucuria ca stare a Învierii este esența vieții trăite cu sens, cu rost, ca dar al lui Dumnezeu. Bucuria prezenței Domnului înviat o posedă cei care trăiesc frumos, ca „fii ai învierii” (Lc. 20, 36).

Bucuria omenească și bucuria creștină sunt două realități diferite ce se integrează în Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. În El găsim realizarea acelei capacități instinctive și naturale a omului de a se bucura. Când experimentezi bucuria, caracterul uman cunoaște un fel de transfigurare: lumea ni se dăruieşte nouă, iar noi suntem recunoscători să trăim bucuria ca experiență a plinătății de sens, care deschide viitorul și întărește speranța în suflet. Fiindcă bucuria denotă o relație precisă cu timpul, ea poate fi o bucurie a așteptării cuiva drag, o bucurie a prezenței încântătoare și o bucurie a amintirii ce actualizează ceva agreabil, trăit în trecut. Aceste dimensiuni omenești ale bucuriei sunt asumate și unite în Hristos, motiv pentru cel credincios de a aduce Tatălui ceresc mulțumire „cu bucurie” (cf. Colos. 1, 12).

În primul rând, bucuria credinței se intensifică și se statornicește atunci când omul are o relație iubitoare cu Dumnezeu, fără Care toate lucrurile devin sumbre și dificile. Această relație se concretizează prin rugăciune, eliberare de patimi și pocăință, prin cuvânt bun și viețuire virtuoasă. Bucuria credinței în Hristos Cel înviat și a dragostei față de El este numită de Sfântul Apostol Pavel „bucuria în Domnul” (cf. Filip. 4, 4). Sfântul Vasile cel Mare, după ce arată că nu cele lumești ar trebui să fie motivul bucuriei creștinului, îndeamnă: „Bucurați-vă că aveți pe Domnul, o frumusețe ca aceasta, o bunătate ca aceasta, o înțelepciune ca aceasta”. Într-adevăr, bucuria în Domnul o posedă cei care împlinesc poruncile divine și înaintează ferm pe calea sfințeniei, oricare ar fi sacrificiul cerut.

În al doilea rând, creștinul se bucură și păstrează bucuria în inima sa atunci când manifestă iubirea milostivă față de aproapele său. Uitând de sine și slujindu-l pe acesta, sufletul său cunoaște adevărata bucurie, pe care Dumnezeu o oferă celor ce-și deschid inimile trăind pentru alții. Bucuria egoistă nu are viață lungă, pe când bucuria dăruirii este cea care rămâne pentru totdeauna. După Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria supremă este binefacerea arătată semenilor noștri. Iată cum ne sfătuiește el: „Voiești să amărăști pe diavol? Fii bucuros și mulțumit de succesele altuia!”. Deci, avem datoria să ne bucurăm de binele semenilor și să suferim când ei sunt întristați. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Rom. 12, 15).

Dumnezeu ne vrea în slujba Sa cu bucurie: bucuria rugăciunii, bucuria muncii, bucuria de a primi, bucuria de a oferi, bucuria de a suferi. Îndeplinirea conștiincioasă a datoriilor morale procură sufletului o bucurie care nu se poate compara cu niciun avantaj omenesc. Dacă oamenii astăzi te iubesc și mâine te urăsc, Dumnezeu este constant în sentimentele Sale față de cel credincios, care astfel chiar că este motivat să se bucure. Într-o inimă curată și bună domnește bucuria mântuirii ce trebuie mereu reînnoită prin comuniunea intimă cu Tatăl ceresc, prin practicarea frecventă a jertfelor mărunte și prin acceptarea din iubire a umilințelor providențiale. Ajuns la această măsură, creștinul poate să-I spună lui Dumnezeu cu psalmistul: „Mă voi veseli și mă voi bucura de Tine!” (Ps. 9, 2).

Iubiţi credincioşi,

Anul 2023 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, când atenția noastră trebuie să se îndrepte spre acestea, făcându-le să se bucure de Înviere „cu bucurie negrăită și preaslăvită” (I Pt. 1, 8). Au nevoie de bucurie, mai ales în ultimii ani de viață când bătrânețea este însoțită de un cortegiu de neputințe și suferințe. Totodată, noi suntem datori de a aduce bucuria Învierii celor bolnavi în spitale și în case, celor întristați de sărăcie și necaz și tuturor celor apăsați de greul zilei de azi și de teama zilei de mâine. Prin rugăciune, fapte de ajutorare și solidaritate, putem să le împărtășim acestora speranța și bucuria Învierii spre a-i face să înțeleagă că bucuria în credință și bucuria prin cruce reprezintă o cale regală ce ne conduce la părtășia cu Dumnezeu și la „înnoirea vieții” (Rom. 6, 4).

Oricâți nori întunecați ar putea să apară la orizontul omenirii, astăzi celebrăm triumful strălucitor al bucuriei pascale. Dacă un vânt puternic îngreunează drumul popoarelor, dacă marea istoriei devine furtunoasă, nimeni nu trebuie să cedeze descurajării și neîncrederii. Hristos este „viu în vecii vecilor” (Apoc. 1, 18), gata să ajute la nevoie. În lumea noastră marcată de conflicte violente între popoare, de confuzie și de instabilitate, noi suntem chemați să trimitem raze și unde de bucurie către toți aceia care sunt triști, melancolici, pribegi, însingurați, istoviți și zdrobiți. Vom reuși să facem aceasta dacă urmăm îndemnul lui Clement Alexandrinul care zice: „Să ne ungem cu parfumul cel pururea viu al bucuriei!”. Și eu, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel, vă îndemn: „Bucurați-vă întotdeauna!” (I Tes. 5, 16).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei

†IRINEU

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor

creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la

noi părintească binecuvântare!

Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Coborât de pe Crucea Golgotei, „Omul durerilor” (Is. 53, 3) este înmormântat în grabă. A treia zi, dis-de-dimineață, femeile purtătoare de mir, încă înlăcrimate și stăpânite de tristețe, vin la mormânt ca să-L ungă pe Domnul cu aromate. După ce primesc vestea Învierii de la un înger, Însuși Biruitorul morții le întâmpină cu salutarea: „Bucurați-vă!” (Mt. 28, 9). Prin acest cuvânt, El voia să sublinieze importanța Învierii Sale și să arate că un astfel de eveniment nu putea fi primit decât cu bucurie.

Trupul înviat al Răscumpărătorului dumnezeiesc este arvuna învierii noastre a tuturor și izvor de tărie, de speranță și de bucurie duhovnicească. Împărtășindu-ne acest adevăr încurajator, Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune: „A înviat Hristos călcând moartea, ca și pe noi să ne izbăvească de stricăciune și, oprind tânguirea cauzată de moarte, să ne îndreptățească a striga voioși: «Schimbat-ai plânsul meu întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m-ai îmbrăcat cu veselie» (Ps. 29, 11)”.

Dreptmăritori creştini,

Bucuria duhovnicească a sărbătorii Învierii lui Hristos a fost prevestită de profetul David care preciza: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Ps. 117, 24). De asemenea, profetul Isaia afirma că Mesia „va fi pricină de bucurie pentru multe neamuri” (Is. 52, 15). Însuși Mântuitorul, arătând că întristarea cauzată de pătimirile Sale va fi urmată de bucurie, spunea ucenicilor Săi: „Voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In. 16, 22). Într-adevăr, bucuria ca stare a Învierii este esența vieții trăite cu sens, cu rost, ca dar al lui Dumnezeu. Bucuria prezenței Domnului înviat o posedă cei care trăiesc frumos, ca „fii ai învierii” (Lc. 20, 36).

Bucuria omenească și bucuria creștină sunt două realități diferite ce se integrează în Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. În El găsim realizarea acelei capacități instinctive și naturale a omului de a se bucura. Când experimentezi bucuria, caracterul uman cunoaște un fel de transfigurare: lumea ni se dăruieşte nouă, iar noi suntem recunoscători să trăim bucuria ca experiență a plinătății de sens, care deschide viitorul și întărește speranța în suflet. Fiindcă bucuria denotă o relație precisă cu timpul, ea poate fi o bucurie a așteptării cuiva drag, o bucurie a prezenței încântătoare și o bucurie a amintirii ce actualizează ceva agreabil, trăit în trecut. Aceste dimensiuni omenești ale bucuriei sunt asumate și unite în Hristos, motiv pentru cel credincios de a aduce Tatălui ceresc mulțumire „cu bucurie” (cf. Colos. 1, 12).

În primul rând, bucuria credinței se intensifică și se statornicește atunci când omul are o relație iubitoare cu Dumnezeu, fără Care toate lucrurile devin sumbre și dificile. Această relație se concretizează prin rugăciune, eliberare de patimi și pocăință, prin cuvânt bun și viețuire virtuoasă. Bucuria credinței în Hristos Cel înviat și a dragostei față de El este numită de Sfântul Apostol Pavel „bucuria în Domnul” (cf. Filip. 4, 4). Sfântul Vasile cel Mare, după ce arată că nu cele lumești ar trebui să fie motivul bucuriei creștinului, îndeamnă: „Bucurați-vă că aveți pe Domnul, o frumusețe ca aceasta, o bunătate ca aceasta, o înțelepciune ca aceasta”. Într-adevăr, bucuria în Domnul o posedă cei care împlinesc poruncile divine și înaintează ferm pe calea sfințeniei, oricare ar fi sacrificiul cerut.

În al doilea rând, creștinul se bucură și păstrează bucuria în inima sa atunci când manifestă iubirea milostivă față de aproapele său. Uitând de sine și slujindu-l pe acesta, sufletul său cunoaște adevărata bucurie, pe care Dumnezeu o oferă celor ce-și deschid inimile trăind pentru alții. Bucuria egoistă nu are viață lungă, pe când bucuria dăruirii este cea care rămâne pentru totdeauna. După Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria supremă este binefacerea arătată semenilor noștri. Iată cum ne sfătuiește el: „Voiești să amărăști pe diavol? Fii bucuros și mulțumit de succesele altuia!”. Deci, avem datoria să ne bucurăm de binele semenilor și să suferim când ei sunt întristați. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Rom. 12, 15).

Dumnezeu ne vrea în slujba Sa cu bucurie: bucuria rugăciunii, bucuria muncii, bucuria de a primi, bucuria de a oferi, bucuria de a suferi. Îndeplinirea conștiincioasă a datoriilor morale procură sufletului o bucurie care nu se poate compara cu niciun avantaj omenesc. Dacă oamenii astăzi te iubesc și mâine te urăsc, Dumnezeu este constant în sentimentele Sale față de cel credincios, care astfel chiar că este motivat să se bucure. Într-o inimă curată și bună domnește bucuria mântuirii ce trebuie mereu reînnoită prin comuniunea intimă cu Tatăl ceresc, prin practicarea frecventă a jertfelor mărunte și prin acceptarea din iubire a umilințelor providențiale. Ajuns la această măsură, creștinul poate să-I spună lui Dumnezeu cu psalmistul: „Mă voi veseli și mă voi bucura de Tine!” (Ps. 9, 2).

Iubiţi credincioşi,

Anul 2023 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, când atenția noastră trebuie să se îndrepte spre acestea, făcându-le să se bucure de Înviere „cu bucurie negrăită și preaslăvită” (I Pt. 1, 8). Au nevoie de bucurie, mai ales în ultimii ani de viață când bătrânețea este însoțită de un cortegiu de neputințe și suferințe. Totodată, noi suntem datori de a aduce bucuria Învierii celor bolnavi în spitale și în case, celor întristați de sărăcie și necaz și tuturor celor apăsați de greul zilei de azi și de teama zilei de mâine. Prin rugăciune, fapte de ajutorare și solidaritate, putem să le împărtășim acestora speranța și bucuria Învierii spre a-i face să înțeleagă că bucuria în credință și bucuria prin cruce reprezintă o cale regală ce ne conduce la părtășia cu Dumnezeu și la „înnoirea vieții” (Rom. 6, 4).

Oricâți nori întunecați ar putea să apară la orizontul omenirii, astăzi celebrăm triumful strălucitor al bucuriei pascale. Dacă un vânt puternic îngreunează drumul popoarelor, dacă marea istoriei devine furtunoasă, nimeni nu trebuie să cedeze descurajării și neîncrederii. Hristos este „viu în vecii vecilor” (Apoc. 1, 18), gata să ajute la nevoie. În lumea noastră marcată de conflicte violente între popoare, de confuzie și de instabilitate, noi suntem chemați să trimitem raze și unde de bucurie către toți aceia care sunt triști, melancolici, pribegi, însingurați, istoviți și zdrobiți. Vom reuși să facem aceasta dacă urmăm îndemnul lui Clement Alexandrinul care zice: „Să ne ungem cu parfumul cel pururea viu al bucuriei!”. Și eu, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel, vă îndemn: „Bucurați-vă întotdeauna!” (I Tes. 5, 16).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei