culturaeconomie

La un an de la incendiu, Solina Romania prezintă proiectul noii fabrici de la Alba Iulia

Privind spre viitor

La un an de la incendiul devastator care a distrus cea mai mare fabrică de condimente și ingrediente alimentare din Sud-Estul Europei, reprezentanții Solina Romania anunță finalizarea conceptului noii fabrici, obținerea certificatului de urbanism pentru construcția acesteia și demararea lucrărilor în primăvara acestui an.

Board-ul grupului Solina a aprobat bugetul de investiții pentru construcția fabricii.

Privind spre viitorul industriei alimentare, ținând cont de schimbările comportamentului consumatorilor și trendurilor pieței, echipa Solina Romania a creat conceptul noii fabrici cu gândul la provocările clienților săi.

Construcția va fi pe vechiul amplasament, ocupând același perimetru, dorindu-ne să fie și mai eficientă și mai sigură.

Se spune că ”ceea ce nu te doboară, te face mai puternic”, de aceea, ne vom concentra și mai mult atenția asupra procesului de cercetare-dezvoltare, pentru a reuși să fim mereu cu un pas înaintea schimbării, propunându-le clienților noștri soluții inovative și relevante pentru business-urile lor de succes.

Abordarea în privința dezvoltării noilor concepte ale grupului Solina este orientată astfel încât să adreseze trei provocări esențiale: soluții prietenoase cu mediul înconjurător, care sa răspundă dorinței consumatorilor de a experimenta gusturi noi, soluții sănătoase și generatoare de satisfacție.

Prezentul ne definește

Încrederea și prosperitatea comună sunt motorul care alimentează munca neobosită a fiecărui angajat, făcând posibilă continuitatea business-ului. De altfel, echipa dedicată, alături de vasta experiență în domeniul industriei alimentare, condimentată cu pasiunea pentru savoare, stau la baza activității de procesare și comercializare a ingredientelor alimentare.

Astăzi, echipa Solina, în formulă completă, își derulează activitatea în România, fiind devotată ideii renașterii companiei. Pas cu pas, încrederea s-a transformat în certitudine, iar fabrica temporară amplasată în Alba Iulia, laboratoarele, stația pilot și spațiile de birouri au prins contur, devenind complet funcționale la finele lunii Iulie 2019.

Fabrica temporară din Alba Iulia este acreditată conform standardelor de calitate și de siguranță a alimentului, standard FSSC 22000.

Iată câteva gânduri ale unor colegi din echipa Solina Romania, despre povestea noastră de succes:

”Suntem aici, suntem mai uniți, suntem o echipă puternică.”

”Anul 2019 a fost incredibil…a fost anul în care îngenunchiați, a trebuit să ne ridicăm repede.”

”În 2019 am pierdut multe, dar nu ne-am pierdut identitatea și valorile, iar asta e sămânța din care o să renaștem.”

”Am muncit, am reînvățat să lucrăm în echipă și absolut tot ce am făcut, am făcut cu drag pentru companie și pentru tot ceea ce ne dorim să redevenim.”

”Am avut un început de an dificil, dar cu toate acestea am reușit să ne menținem echipa și să trecem peste provocări.”

”Anul 2019 a însemnat cunoaștere, redescoperire, prietenie și, mai presus de toate, colegialitate.”

”Din punct de vedere personal am avut un an incredibil și neașteptat, am traversat o perioadă foarte complicată…M-am concentrat și mă concentrez în continuare pe aspectele pozitive ale evenimentului care ne-a marcat evoluția.”

”Pentru mine oamenii au fost în centrul atenției și mă bucur că avem o echipă extraordinară și că am reușit să rămânem împreună pentru a continua să facem performanță și să rescriem povestea Solina Romania în cel mai frumos mod.

Din punct de vedere profesional, am învățat că un business se poate reconstrui aproape de la 0 atunci când ai know-how-ul potrivit, încredere și voință și bineînțeles, dacă ai resursele necesare. Când spun resurse, mă refer inclusiv la echipă, pentru a putea face lucrurile cel puțin la fel de bune precum au fost. Suntem încrezători și o să ne revedem în 2021-2022 într-o fabrică nouă, cu o echipă la fel de motivată cum o avem astăzi! ” – Ciprian Grădinariu, Director General, Solina Eastern-Europe.

Trecutul ne-a determinat să fim mai puternici

Experiența Solina Romania rămâne o lecție de business pentru întreaga industrie, pentru mediul de afaceri, dar și pentru comunitate, atât în plan național, precum și internațional.

În 2 Februarie 2019 fabrica de condimente și ingrediente alimentare Solina Romania, cea mai mare fabrică de acest tip din Sud-Estul Europei, a ars în totalitate.

La 4 zile după nefericitul eveniment, managementul companiei a anunțat concretizarea închirierii unui spațiu de producție și depozitare provizoriu, localizat în Alba Iulia.

Producția a fost imediat transferată în alte locații ale Grupului Solina și a revenit integral acasă, în România, în luna Iulie. De atunci, toate operațiunile companiei noastre se desfășoară în România, toți angajații detașați în străinătate revenind în țară.

Echipa Solina România a rămas intactă în ciuda nefericitului eveniment, toți angajații păstrându-și locurile de muncă și fiind remunerați integral.

De la bun început, echipa s-a concentrat pe respectarea angajamentelor față de partenerii de business (clienți, furnizori, instituții financiare) și comunitatea locală (instituții publice,

autorități), reconstrucția business-ului, dar mai ales pe calitatea produselor, indiferent de constrângerile și riscurile asociate transferului producției în alte site-uri.

Mobilizarea de care ați dat dovadă în urma incendiului care a distrus fabrica din Alba Iulia a fost exemplară. Cu toate că, la început, s-au înregistrat mici întârzieri în livrarea anumitor comenzi, relația comercială dintre companiile noastre nu au avut de suferit.” – Scandia Food

În toată această perioadă grea și provocatoare, Solina a reușit să dovedească că echipa formată din oameni reprezintă cel mai important asset al unei companii și factorul principal care a determinat revenirea în forță pe piața pe care s-a consacrat. Modul în care Solina a gestionat acest eveniment și rapiditatea de care au dat dovadă în a reporni businessul și a rămâne un partener de nădejde, ne conferă în continuare toată încrederea că alături de partenerul Solina putem crește sănătos și sustenabil pe termen lung.” – Radu Timis Jr., Director General Cristim Group

Echipa Solina Romania, a înțeles ca poate conta pe partenerii săi, care ne-au susținut necondiționat pe parcursul acestui an extraordinar, le mulțumim tuturor și-i asigurăm de respectul, recunoașterea noastră, precum și de implicare proactivă în dezvoltările viitoare.

În numele echipei Solina Romania,

Ciprian Grădinariu

Director General

Solina Eastern Europe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *