Lucrări de extindere, modernizare și dotare la Spitalul din Alba Iulia pentru relocarea policlinicii
Comunicat de presă
În următoarea perioadă, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, vor începe lucrări de extindere, modernizare și dotare în vederea relocării policlinicii, de pe strada Mușețelului, la parterul spitalului, situat pe Bulevardul Revoluției 1989, unde a funcționat în urmă cu mai bine de 15 ani. Investiția se realizează cu fonduri europene și sprijin financiar de la Consiliul Județean Alba.
Luni, 22 august 2022, amplasamentul a fost predat constructorului care a câștigat licitația în vederea începerii lucrărilor de construcție și amenajare a noii policlinici.
Funcţionarea policlinicii în imobilul spitalului, la parterul corpurilor C și D, este necesară atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul care contribuie la efectuarea actului medical, în primul rând pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să parcurgă drumul dintre cele două locaţii. Condiţiile de confort şi dotarea cu aparatură medicală performantă vor duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate de spital și la creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor. De asemenea, timpul de așteptare pentru pacienți va fi redus.
Proiectul ”Extindere, Modernizare și Dotare în vederea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia” este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR). Valoarea investiției este de 13.237.807 lei (circa 2,7 mil. euro). Cofinanțarea Consiliului Județean Alba, în subordinea căruia se află spitalul, este de 2.751.072 de lei (circa 20%) din costul total, iar 10.486.735 de lei (circa 80%) sunt fonduri europene.
Proiectul presupune, pe lângă lucrări de construcție și amenajare, inclusiv achiziția a 539 de echipamente medicale noi.
Proiectul a fost accesat cu sprijinul și implicarea Consiliului Județean Alba.
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia furnizează o gamă largă de servicii medicale ambulatorii, iar programările se pot efectua inclusiv online, accesând link-ul https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online
Biroul de presă al SJU Alba Iulia