HS Timber Productions donează material lemnos pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sebeș
HS Timber Productions își continuă parteneriatul cu instituțiile sociale, parte a strategiei de responsabilitate socială corporativă.
La începutul noului an, fabrica de cherestea din Sebeș a donat material lemnos pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice din municipiu, din care se confecționează atât căsuțe de lectură cât și bănci și leagăne pentru rezidenții Căminului pentru Persoane Vârstnice.
Maria Toca, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice, detaliază proiectul: „Căsuțele de lectură sunt un proiect pe care vrem să îl demarăm în colaborare cu Biblioteca Municipală, care ar dona cărți pe care noi am vrea să le amplasăm în spații publice, cum ar fi în spital, la secția de pediatrie, la căminul cultural, la primărie sau în parc. De aceea vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi, «bunicii» din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Sebeș, pentru înțelegerea problemelor noastre și găsirea unei soluții.”
Căminul din municipiul din județul Alba este funcțional în aceeași locație din 1963, are 22 de angajați, iar acum este «acasă» pentru 40 de bunici, cu vârste cuprinse între 64 și 86 de ani
Ionuț Batîr, directorul administrativ al HS Timber Productions Sebeș a declarat: „Ne-a plăcut foarte mult proiectul căsuțelor de lectură și am decis să-l sprijinim. Este ca și cum ai avea mini-biblioteci în spațiul public. Te plimbi prin parc și brusc poți evada într-un univers paralel, al cărților! Mai ales într-o eră digitală, când cartea scrisă este din ce în ce mai puțin căutată. Ideea este foarte frumoasă, mai ales că vine din partea Căminului pentru Persoane Vârstnice. Nimeni nu se așteaptă ca un cămin să implementeze un proiect destinat comunității. Nouă ne plac ideile originale și apartenența la comunitate este una dintre valorile noastre fundamentale.”
Responsabilitatea socială este unul dintre pilonii HS Timber Productions (parte a HS Timber Group), iar compania se străduiește să devină un membru activ al comunității acolo unde își desfășoară activitatea. De-a lungul timpului, HS Timber Group a sprijinit diverse proiecte sociale, educaționale și de mediu (de exemplu, renovarea instituțiilor medicale și a școlilor, energie termică din surse regenerabile, ajutorare în caz de dezastre) cu 6,3 milioane de Euro.
Despre HS Timber Group
HS Timber Group își are rădăcinile într-o afacere tradițională de familie din Austria cu o experiență de peste 400 de ani în domeniul prelucrării lemnului. Astăzi, Grupul este activ preponderent în industria lemnului, dar, de asemenea, în comerțul cu material lemnos și producerea energiei din surse regenerabile. Grupul deține trei fabrici de cherestea și două fabrici de panouri în România și o fabrică de cherestea în Germania. Cu aproape 3.200 de angajați, HS Timber Group este una dintre cele mai importante companii de prelucrare a lemnului din Europa. Produsele Grupului sunt vândute în peste 70 de țări din întreaga lume.
HS Timber Group GmbH este o companie a Evergreen Private Foundation.