Informare privind desfășurarea celei de a doua probe scrise din cadrul examenului de Bacalaureat în județul Alba
La proba scrisă la matematică sau istorie a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie 2022 au fost prezenți 2134 de candidați din județul Alba din cei 2176 înscriși( 98% din totalul candidaților înscriși)– 642 la istorie și 1534 la matematică. Proba s-a desfășurat astăzi, 21 iunie, în 11 centre din județul Alba. Nu participat 42 de candidați.
Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- miercuri, 22 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
- joi, 23 iunie – Limba și literatura maternă..
Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
BIROUL DE PRESĂ AL ISJ ALBA
PURTĂTOR DE CUVÂNT,
INSP. GABRIELA GÂLEA