culturasocietate

„Veniți, creștini, la rugăciune!” invitația municipalității la o serie de 3 concerte religioase în bisericile din Alba Iulia

3 zile. 3 biserici. 3 spectacole unice, la Alba Iulia, înainte de Săptămâna Mare – un proiect cultural excepțional îi aduce în fața publicului din Alba Iulia pe actorul Dorel Vișan, soliștii Mariana Anghel, alături de grupurile Anghelos și Cantores, și de Marcel Anghel, cu toaca străbună.

Locurile alese pentru concerte au, la rândul lor, o semnificație aparte și o rezonanță puternică pentru comunitatea locală:

  • Biserica Sfântul Minea, 15 Aprilie 2022, ora 18:00;
  • Biserica Întâmpinarea Domnului, 16 Aprilie 2022, ora 18:00
  • Biserica Pogorârea Sfântului Duh, pe 17 Aprilie 2022, de Florii, de la ora 12:00.

„Paștele e mai mult decât credința, e esența credinței noastre. Mă bucur că îl putem sărbători, în sfârșit, așa cum se cuvine, fără restricțiile și distanțarea din anii trecuți. Pentru că Paștele acesta înseamnă apropiere, nu distanțare. Între oameni, între creștini, între frați și acum și între voci: Mariana Anghel, grupurile Anghelos și Cantores, și maestrul Vișan. Seria de 3 concerte religioase pe care primăria le-a pregătit-o albaiulienilor este un dar de suflet pentru comunitate, acum, când se apropie cea mai mare sărbătoare a creștinătății” a declarat Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Se vor interpreta piese din folclorul religios care vor urma cronologia faptelor, precum și a emoțiilor legate de ultima săptămână din viața lui Iisus Hristos ( Săptămâna Patimilor) – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea. Grupul cameral instrumental „Cantores” va acompania recitaluri de excepție, iar între reprizele de interpretare vocală și instrumentală, invitatul special al acestui spectacol, actorul Dorel Vișan va recita Psalmi.

Participarea publicului este gratuită la toate cele trei concerte religioase reunite sub chemarea „Veniți, creștini, la rugăciune!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *