ȘI SEBEȘUL PARTICIPĂ LA ZIUA DE CURĂŢENIE NAŢIONALĂ 18 SEPTEMBRIE 2021: LET`S DO IT, ROMANIA!
Primăria Municipiului Sebeş este partener oficial și susține și în acest an proiectul ”Ziua de Curăţenie Naţională, Let`s Do It, Romania!”, acțiune de voluntariat care va avea loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, în intervalul orar 10:00-13:00.
Misiunea proiectului este aceea de a mobiliza autorităţile, cetăţenii, societatea civilă, companiile private, pentru acţiuni de ecologizare a arealelor naturale din preajma localităţilor. Proiectul a luat naştere în țara noastră în anul 2010, fiind un simbol al voluntariatului. Numărul românilor mobilizaţi până în prezent se ridică la circa 1.900.000 de persoane. Menţionăm faptul că ”Let`s Do It, Romania!“ este parte din comunitatea internaţională “Let`s Do It, World!“.
La acţiunea din municipiul Sebeş şi-au anunţat participarea voluntari din cadrul primăriei, instituţiilor subordonate, existând în acelaşi timp şi o campanie în școli. Am creat un punct de informare pentru cetăţeni, în cadrul Primăriei Municipiului Sebeş. Informații suplimentare pot fi solicitate la numerele de telefon: 0258/731004, 0258/731006, 0258/731318, responsabil doamna Tabal Romana.
Primăria Municipiului Sebeș, SC Green Days SRL și noul operator de salubritate, SC RER VEST SA/SC RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, vor asigura sacii de colectare a deșeurilor și echipamentele de protecție. Colectarea și transportul deșeurilor rezultate vor fi asigurate de SPAP Sebeș.
Important: Voluntarii sunt așteptați sâmbătă, 18 septembrie 2021, la ora 10.00, atât la sediul primăriei din zona centrală (Piața Primăriei, numărul 1), cât și la sediul din Parcul Arini.