Competiții naționale și internaționale de elită pentru CS Unirea Alba Iulia, la judo, orientare și marș, la final de martie
Comunicat de presă
Finalul lunii martie vine cu importante competiții pentru CS Unirea Alba Iulia, dintre care una pe plan internațional, la marș și alte două pe plan național, la judo și orientare, sportivii noștri urmând să concureze cu cei mai buni sportivi din țară și străinătate.
Astfel, prima competiție, de la finalul lunii martie, va fi Finala Campionatului Național de Seniori la Judo, ce se desfășoară în perioada 25-27 martie la Poiana Brașov. De la clubul nostru vor participa Sibișan Alexandru (categoria 81 de kilograme) și Laura Bogdan Alexia (categoria 48 de kilograme) care, la fragede vârste (16, respectiv 15 ani), vor concura cu cei mai buni sportivi seniori din țară. Reamintim că anul trecut, la doar 14 ani, la aceeași competiție de seniori, Laura a obținut o medalie de bronz, o performanță extraordinară pentru o sportivă junioară (Alexandru nu participase). Antrenorii din Alba Iulia ai celor doi judoka sunt Dinu Alin și Dinu Cristian. Sportivii fac parte din lotul național de judo și participă la programele centralizate de pregătire, conform calendarului Federației Române de Judo. Bogdan Laura Alexia este componentă a Centrului Olimpic Cluj, în vreme ce Alexandru Sibișan este component al Centrului Olimpic Pitești.
În 27 martie are loc Campionatul Balcanic de Marș, în Antalya. La proba de 20 de kilometri marș vor participa Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, atlete pregătite de către profesorul Gabriel Avram. Aceasta nu este doar o competiție la care sportivele noastre concurează cu cele mai bune atlete din Balcani, ci și prima competiție din acest an la care rezultatele contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din vară și la Campionatul Mondial de Atletism de la Eugene, Oregon, Statele Unite ale Americii, din 2022.
A treia competiție de top pentru CS Unirea Alba Iulia este Campionatul Național de Semimaraton, la care va participa Zincă Ionuț, component al secției de orientare. Aceasta se organizează la Cluj-Napoca în data de 27 martie. În paralel, în perioada 27-28 martie, are loc competiția de orientare Cupa Busola de Aur, ediția 53, la care participă și sportivul nostru. Ionuț Zincă este component de bază al Lotului Național de Seniori. Instructorul secției de orientare este Marius Anghel.
”Pentru CS Unirea Alba Iulia se anunță un sfârșit de lună de foc. Suntem învățați să concurăm cu cei mai buni sportivi din țară și străinătate și chiar să câștigăm. Nădăjduiesc că la judo, așa cum am confirmat anul trecut, ne putem clasa și acum pe podium. Pentru secția de atletism urmează cea mai grea competiție din 2021, decisivă chiar pentru parcursul ulterior al celor două sportive. Nu va fi ușor nici la orientare, cu toate că pornim ca favoriți. Îi felicit pe sportivi și pe antrenorii lor pentru că prin calificarea la aceste competiții și-au reconfirmat valoarea și forma bună” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia
Toate competițiile se vor desfășura cu respectarea tuturor restricțiilor prevăzute în actualul context epidemiologic.
CS Unirea Alba Iulia