culturasocietate

Serată muzicală de excepție la Sebeș: Lumina uitată a romantismului -Lumea lui Josef Filtsch (1813-1894)

Comunicat

Luni, 3 noiembrie 2025, la ora 18.00, în sala „Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, vă invităm la un spectacol de excepție, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai mare al deja celebrului Carl a fost readusă la viață, printr-un efort documentar şi artistic excepțional susținut de artista niponă, devenită ambasadoare neobosită a Sebeșului – un teritoriu a cărui bogăție culturală o prețuiește și o promovează cu succes.

Absolventă a Colegiului de Muzică din Tokyo, talentata pianistă Chiyo Hagiwara a studiat împreuna cu prestigioși profesori, fiind câștigătoare a numeroase premii la festivaluri internaționale de muzică. Pentru activitatea sa culturală a fost distinsă cu o serie de distincții, numele ei fiind legat de introducerea în muzica clasică japoneză a operei micului geniu transilvănean Carl Filtsch. Datorită ei, operele copilului minune al Sebeşului au pătruns în cultura japoneză, unde Carl Filtsch se bucură astăzi de o apreciere unanimă, reflectată în mass-media niponă. Albumul cu compozițiile lui Carl Filtsch în interpretarea pianistei Chiyo Hagiwara a fost, vreme de mai multe luni, pe primul loc în Top Bilboard Japan.

În cursul cercetărilor despre Carl Filtsch, Chiyo a avut norocul să descopere compozițiile fratelui său, cu 17 ani mai în vârstă: Josef Filtsch. Născut la Orăştie, în 1813, în familia preotului evanghelic Joseph Filtsch (1762-1860), acesta studiază pianul sub îndrumarea tatălui său, de la vârsta de cinci ani. După ce a împlinit 7 ani, familia îl trimite la Sibiu, la baronul Wilhelm von Konradsheim (1805-1885), continuând în tot acest timp studiul pianului. În anul 1828 îl urmează pe von Konradsheim la Viena, unde acesta se stabilește în interes de serviciu. În capitala imperiului, educaţia muzicală a tânărului Joseph Filtsch îi este încredințată lui Carl Cserny, maestrul lui Liszt. Ulterior, studiază cu faimosul profesor Anton Halm, iar apoi cu Karl August Krebs, cu care progresează enorm. Se întoarce în Transilvania şi urmează cursuri de drept la Cluj şi la Sibiu, la Universitatea Săsească de Drept, susţinându-şi ultimul examen în anul 1834. După absolvire, primește un post de funcționar la Târgu Mureş, unde stârnește admirație cu compozițiile şi interpretările sale, fiind adesea consultat în probleme muzicale (inclusiv de taraful de ţigani din localitate, care-i cereau sfatul şi îi prezentau ultimele lor creații). A organizat acolo un concert caritabil, în care a interpretat, pe lângă compoziții de Thalberg și Kalkbrenner, o improvizație proprie, primită cu entuziasm de public.

Din anul 1837, Josef renunță la cariera sa administrativă şi muzicală însoțindu-l în periplul său european pe Carl, după a cărui moarte (survenită în 1845), se întoarce în Transilvania. Își întemeiază o familie, căsătorindu-se în 1853 cu tânăra Jeni din Sebeş, iar în 1855 se naște la Sibiu fiica sa, Irene Filtsch (1855-1943). Pe tot cuprinsul vieții, a păstrat o vie amintire fratelui mai mic pe care l-a iubit, lucru dovedit şi de faptul că a continuat activitatea caritabilă începută de Carl. În ultima zi a anului 1850, a susținut la Sibiu un concert pentru a strânge fondurile necesare spitalului din localitate, despre care presa vremii scria: „Un  concert caritabil susținut de domnul Joseph Filtsch în teatru în ultima zi a lunii pentru a crește fondul spitalului fondat de fratele său […]  a fost încununat de cel mai mare succes în toate privințele”. La acest concert, Joseph a cântat la pian şi la melofon, inclusiv compoziţiile lui Carl, alături de creațiile sale. A intrat în politică, fiind membru al Dietei Transilvaniei în mai multe legislaturi, fapt atestat de Ziarele Hermannstädter Zeitungen şi Korunk, care prezintă lista deputaţilor din anul 1865. Printre regaliștii numiți în Dieta de la Cluj, îl găsim pe Joseph Filtsch. Activitatea politică din Transilvania i-a deschis calea către politica mare, devenind ulterior deputat în Camera Reprezentanților a Parlamentului de la Viena, unde se stabilește cu familia. A murit la Viena, la vârsta de 81 de ani, după o viață tumultoasă, închinată fratelui său şi muzicii (în data de 13 octombrie1894). În calitate de compozitor, Josef dovedeşte un talent cu nimic mai prejos decât cel al fratelui său Carl Filtsch, lăsând în urmă o muzică a epocii romantice, lirică, grațioasă și uneori impregnată de un sentiment de efemeritate.

Prin efortul pianistei Chiyo Hagiwara şi cu sprijinul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, șaisprezece compoziții semnate de Josef Filtsch au fost readuse la viață, la 131 de ani de la moartea sa, fiind reunite pe un CD audio sub titlul generic: Lumina uitată a romantismului – lumea lui Josef Filtsch (1813-1894). Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș şi Chiyo Hagiwara îl prezintă publicului, în premieră mondială, restituind culturii românești şi europene o personalitate a Sebeşului pe nedrept uitată.

Vă invităm, cu drag, la acest eveniment care se anunță a fi plin de emoție. Intrarea este liberă și se dorește a fi un dar cultural oferit întregii comunități locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *