educatieeconomie

TBF lansează a patra ediție „30 Days MBA” – programul gratuit dedicat antreprenorilor români

Ediția actuală a programului „30 Days MBA” organizat de TBF, desfășurată între 13 noiembrie și 13 decembrie, oferă sesiuni gratuite zilnic, de luni până vineri, între orele 10:00 și 11:30, transmise live online. Până acum, peste 5.000 de companii s-au înscris, iar numărul participanților crește constant. În ediția anterioară, peste 10.000 de companii au beneficiat de instruirea oferită de TBF prin acest program, consolidându-l ca unul dintre cele mai apreciate programe de educație antreprenorială din România.„30 Days MBA este modul meu de a contribui la antreprenoriatul românesc. Ofer timp de 30 de zile, 100% gratuit, tot ceea ce am învățat despre management, vânzări, marketing, financiar și scalare, implicându-mă activ în creșterea afacerilor din peste 20 de industrii. Anul acesta am invitat alături de mine antreprenori și CEO din diverse domenii care vor împărtăși experiențele lor”, a declarat Răzvan Căzănescu, Fondator TBF și inițiatorul programului.

Sistemele TBF sunt utilizate de companii românești din 23 de industrii, cu o cifră totală de afaceri de aproape două miliarde de euro (1,764,000,000 €) anual, din care peste 50 sunt lideri în industria lor.



În cadrul programului, participanții vor explora subiecte cheie din diverse domenii de business, de la responsabilități măsurabile, procese și evaluări de performanță, până la setarea obiectivelor, structuri de bonusare și practici de recrutare. În sfera financiară, programul acoperă aspecte esențiale precum bugetarea, gestionarea cashflow-ului, maximizarea capacității de finanțare bancară, accesarea venture capital și strategii de atragere a investitorilor, alături de elemente de brand financiar.

Participanții vor avea ocazia să învețe despre structura echipelor de vânzări, grile de comisionare, procese de ofertare și strategii de pricing, alături de noțiuni de marketing digital, colaborarea cu influenceri, organizarea de evenimente și integrarea în strategii CSR. Tehnicile de scalare a afacerilor acoperă creșterea ratei de conversie, frecvența cumpărăturilor și extinderea națională și internațională, acestea fiind abordate alături de invitați speciali precum Lucian Florea (Fondator Fryday), Mihai Pătrașcu (Fondator Evomag), Daniel Slăvenie (Fondator Limitless), Daniel Crăciun (Fondator Lensa) și Flavius Muntean (Analist Financiar), sub îndrumarea lui Răzvan Căzănescu.

Programul „30 Days MBA” oferă sesiuni zilnice gratuite, desfășurate live online cu Răzvan Căzănescu, de luni până vineri între orele 10:00 și 11:30, și disponibile în reluare la ora 19:00.

Deschis tuturor antreprenorilor și echipelor lor, programul permite înscrierea online pe platforma dedicată. Cei interesați pot accesa toate detaliile și se pot înscrie la adresa https://tbf.ro/30-days-mba

DespreTBF
TBF își propune să susțină dezvoltarea a 10 companii românești care să ajungă pe locul 1 internațional în industria lor. Creată de Răzvan Căzănescu, TBF este o platformă dedicată antreprenorilor din România, care oferă un sistem de management complet, bazat pe o experiență de 17 ani. Prin programe de formare și consultanță, TBF sprijină activ creșterea și scalarea afacerilor românești, oferind antreprenorilor acces la educație inovatoare și studii de piață relevante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *