Schimbare de program pentru Garda Apulum. De vineri, 21 septembrie, ora de începere a spectacolului va fi 18.00

Începând de vinerea aceasta, 21 septembrie 2024, tradiționalul spectacol susținut de Garda Apulum în fața Porții a IV-a se va desfășura de la ora 18.00.

Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică care grupează patru formații – Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis. Având în componența sa în principal voluntari albaiulieni, trupa încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului cultural antic al orașului Alba Iulia, care se întinde astăzi peste anticul Apulum.

Având o experiență de 12 ani în acest domeniu, Garda Apulum a participat de-a lungul timpului la numeroase manifestări de reenactment antic din țară sau străinătate. De asemenea, ea este implicată direct în organizarea unor importante festivaluri de profil din țară, dintre care se remarcă Festivalul Roman Apulum, poate cel mai important eveniment de acest gen din România.

Evenimentul este oferit de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *