Simpozionul Național cu Participare Internațională GeoCAD ajunge la a XVI-a ediție
Departamentul de Cadastru, Inginerie Civilă și Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Informatică și Inginerie al Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia are plăcerea de a vă invita, în perioada 10-11 mai 2024, la cea de-a XVI-a ediție a Simpozionului Național cu Participare Internațională GeoCAD.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Uniunea Geodezilor din România, cu sprijinul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a Consiliului Județean Alba și a Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Manifestarea este dedicată cadrelor didactice, cercetătorilor și experților care activează în domeniul Geodeziei, Topografiei, Cadastrului și Dezvoltării Regionale.
Secţiunile Simpozionului cuprind tot arealul de problematici cu privire la profesia de Inginer geodez, situaţia cadastrului sistematic la nivelul ţării, situaţia reţelelor geodezice, utilizarea aparaturii de ultimă generație în măsurătorile terestre şi aeriene, precum şi probleme organizatorice ce derivă din implicarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în activităţile curente specifice.
În paralel cu diseminarea și publicarea rezultatelor științifice, Simpozionul le oferă participanților posibilitatea de a participa la Expoziția de aparatură de specialitate, la Ateliere de lucru dedicate tinerilor cercetători, precum și la Conferința Uniunii Geodezilor din România.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 10 mai 2024, ora 9:00, în Amfiteatrul A9 al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Expoziția de aparatură de specialitate se va deschide vineri, 10 mai 2024, începând cu ora 10:00, în Corpul H, etaj I din incinta Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Mai multe informații puteți obține accesând pagina manifestării: http://geocad.uab.ro.