Avarie la rețeaua de apă din centrul municipiului Alba Iulia. Mai multe străzi rămân fără apă
SC APA CTTA SA ALBA – Sucursala Alba Iulia informează consumatorii că în data de 31.10.2023, furnizarea apei va fi întreruptă în municipiul Alba Iulia pe str. Bulevardul Ferdinand I, de la intersecția cu Piața Ion I.C. Brătianu, până la stația de alimentare Rompetrol, dar și străzile adiacente, din cauza unei avarii la conducta de apă potabilă provocată de catre un constructor, până la remedierea acesteia. La reluarea furnizării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz rugăm clienții să utilizeze apa numai în scopuri menajere. Eventualele perturbații și zonele în care apar acestea trebuie semnalate imediat la numărul de telefon: 0725-113125 în vederea intervenției. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru orice disconfort creat.