societatesport

CS Unirea Alba Iulia s-a impus categoric la Campionatul Național de Marș! Medalii de aur în probele individuale și pe echipe

Comunicat de presă

CS Unirea Alba Iulia s-a impus și în acest an la Campionatul Național de Marș, ediția de iarnă, desfășurat duminică, 5 martie, la Timișoara. Clubul a câștigat cinci medalii de aur (dintre care două în proba pe echipe și trei la individual), o medalie de argint și o medalie de bronz (la individual)

Atletele Mihaela Popa (fostă Acatrinei), Alexandra Cristea și Larisa Ardean au obținut medalii de aur.

Rezultate CS Unirea Alba Iulia, la senioare, în proba 20 de kilometri marș:

1. Mihaela Popa (fostă Acatrinei), sportivă cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia) – locul 1 (cu timpii 1:36:27), antrenor – Gabriel Avram;

2. Ana Rodean, sportivă cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 (cu timpii 1:36:37), antrenor – Gabriel Avram;

3. Georgiana Jid – locul 7 (cu timpii 1:57:08), antrenor – Gabriel Avram;

4. CS Unirea Alba Iulia – locul 1 în proba pe echipe (grație rezultatelor celor 3 sportive).

Rezultate (CS Unirea Alba Iulia) junioare I, proba 10 kilometri marș:

1. Alexandra Cristea, sportivă cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia, LPS Alba Iulia) – locul 1 (cu timpii 52:40), antrenor Gabriel Avram. Sportiva a concurat la junioare I, categorie dedicată vârstei 18-19 ani, deși doar în luna august 2023 va împlini 16 ani.

Rezultate CS Unirea Alba Iuia la categoria ”copii I”, în proba 2 kilometri marș:

1. Larisa Ardean, sportiva cu dublă legitimare (CS Unirea Alba Iulia, LPS Alba Iulia) – locul 1 (timpii: 10:24), antrenor Gabriel Avram

2. Elena Petrescu – locul 2 (timpii: 10:41), antrenor Mariana Bucerzan.

3. Maria Sicoe – locul 7 (timpii: 11 minute 38 de secunde), antrenor Mariana Bucerzan

4. CS Unirea Alba Iulia – locul 1 în proba pe echipe (grație rezultatelor celor 3 sportive).

Datorită rezultatelor foarte bune, Mihaela Popa și Alexandra Cristea s-au calificat și vor participa la Campionatele Balcanice care se vor desfășura în 9 aprilie în Turcia, la Antalya.

Sportivele noastre senioare au obținut timpi mai buni decât anii trecuți.

Această ediție a Campionatului Național de Marș a fost dedicată sportivilor de la toate categoriile de vârstă, atât la masculin, cât și la feminin.

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor și mult succes la următoarele competiții!

CS Unirea Alba Iulia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *