Tinerii români își reorientează preferințele de studiu în străinătate către noi țări europene. Vezi cum poți să studiezi în țările UE
Belgia, Germania, Italia, Spania și Franța intră în topul destinațiilor
Olanda rămâne în top țări preferate de români, însă noile recomandări guvernamentale pot limita pe moment accesul la studii pentru unele instituții
Numărul studenților români din Olanda se păstrează în continuare ridicat, situând-ne pe locul 3 după Germania și Italia, cu 5648 de tineri înregistrați. Cei mai mulți sunt înscriși la profilele de inginerie și economie. Însă, majoritatea tinerilor români care studiază peste hotare se află tot în Marea Britanie, în ciuda BREXITULUI si a taxelor crescute.
“Pentru Olanda interesul se menține crescut, însă ne aflăm în situația în care guvernul olandez a recomandat universităților să pună în stand-by activitățile de recrutare a studenților străini, în principal din cauza problemelor legate de spațiile de cazare. Astfel, cei interesați de Olanda ar trebui să se documenteze și să acționeze rapid, pentru că există încă universități care sunt în procese de recrutare pentru studenți străini. Cu unele dintre acestea pot discuta direct, fiind prezente la targul educațional World Education Fair. Deocamdată nu știm cum vor evolua lucrurile în viitor, însă cu siguranță această situație poate limita pe moment accesul la studii pentru unele instituțiii. Olanda rămâne totuși o opțiune ofertantă datorită programelor variate, mai ales în limba engleză, dar și al nivelului accesibil al taxelor de școlarizare”, precizează Ana Maria Papp, Business Development Manager, Integraledu.
Pe 4 martie are loc la București World Education Fair (WEF), cel mai important târg educațional de la începutul acestui an, unde vor fi prezente 65 de instituții de învățământ, din 16 țări țări cu tradiție în educație. Anul acesta, grupul INTEGRAL a implinit 30 de ani de activitate de la data fondarii, iar în premieră, târgul se va organiza în acest an și la Cluj, pe 5 martie, iar ediția din Galați din data de 3 martie va da startul târgurilor World Education Fairs din aceasta primăvară. Printre universitățile de top prezente la această ediție a WEF se numără Le Cordon Bleu, renumită pentru excelența în artele culinare, Lancaster, în top UK sau Swiss Education Group, lider la nivel mondial în domeniul ospitalității.
Pe lângă prezența tradițională a universităților, liceelor și a instituțiilor organizatoare de tabere, la actuala ediție WEF se vor organiza o serie de workshopuri gratuite extrem de interesante pentru tinerii care vor să își aleagă meserii “ale viitorului”. “Spre exemplu, cei interesați de gaming și industria video vor avea o super oportunitate de a participa la workshopul lui Anthony Christov, fost Art Director la PIXAR, creator al celebrelor WALL-E, Finding Nemo, The Incredibles, Cars și alte capodopere cinematografice. Anthony Christov împreună cu Kaloyan Kalamov, junior 3D Character Artist la AMC Ro Studio, vor vorbi tinerilor despre aptitudinile și calitățile de care ai nevoie pentru a-ți construi o carieră în industria jocurilor video și a animației”, explică Ana Maria Papp.
TENDINȚE: Germania și Italia cele mai accesibile țări din punct de vedere al taxelor de studiu. Acestea încep de la 250 de euro.
La WEF toți cei interesați de studii în străinătate vor putea discuta direct cu reprezentații instituțiilor de învățământ, informându-se direct de la sursă în legătură cu domeniile de studiu care sunt, în prezent, în trend pe piața internațională a muncii, modalitățile de admitere, taxele de școlarizare, bursele oferite și modalitățile de accesare. “Ca urmare a contextului schimbat din Marea Britanie și Olanda, în calitate de consultanți educaționali, am observat o migrare a interesului de studiu spre țări cum sunt Belgia, Germania, Italia, Franța sau Spania”, mai precizează Ana Maria Papp.
În Belgia sistemul de învățământ superior este asemănător cu cel olandez, cu foarte multe programe de predare în limba engleză. Taxele de școlarizare sunt accesibile, de aproximativ 1100 euro pe an, iar din punct de vedere al cazărilor nu se înregistrează probleme ca în Olanda. Printre cele mai accesate programe universitare se numără cele de inginerie, business, computer science, științe sociale și design.
În ceea ce privește studiile în Germania, se observă un interes crescut pentru medicină, predarea făcându-se exclusiv în limba germană. Taxele de școlarizare variază la stat între 200 și 3000 de euro pe an, iar în sistemul privat acestea pornesc de la 7000 de euro și pot ajunge și la 15.000 de euro pe an.
În Italia programele de predare în limba engleză sunt variante, iar cei mai mulți care aleg să studieze la universități italiene preferă domeniile consacrate de business, arhitectură și design. Italia este preferată pentru prestigiul universităților, climă, dar și pentru nivelul mai scăzut al taxelor de școlarizare care pornesc de la 250 euro pe an.
Familiile din România care își trimit copiii la liceu și gimnaziu în străinătate preferă în continuare Marea Britanie
Marea Britanie rămâne în topul preferințelor familiilor din România care își trimit copiii să studieze în străinătate la liceu sau gimnaziu. Alte destinații de interes sunt Elveția, Germania, Spania, Austria și SUA.
“Familiile de români care își trimit copiii la licee în străinătate preferă Marea Britanie datorită rigorii academice și a facilităților oferite de școli. În ultimii ani am observat și o tendință de micșorare a vârstei de plecare la studii. Este foarte important însă ca alegerea unei școli sau a unui liceu în străinătate să se facă sub îndrumarea unui consultant educațional pentru că acesta știe să armonizeze cel mai bine potențialul academic al unui tânăr, selectând programul educațional potrivit, tipul de școală și destinația de studiu”, precizează Raluca Niculae, Manager Departament Tabere și Licee.
Taxele de școlarizare în Marea Britanie sunt cuprinse între 16.000 lire/an pentru un liceu public și 35.000- 50.000 lire/an pentru o școală internațională de tip boarding (cu internat), cu toate opțiunile incluse. De regulă liceele oferă și burse tinerilor cu aptitudini speciale (academice, sportive sau artistice), care pot ajunge și la jumătate din taxa anuală. La WEF, familiile interesate de licee sau școli gimnaziale în străinătate pot discuta direct cu reprezentanții instituțiilor pentru a se informa în legătură cu toate opțiunile și oportunitățile existente.
IntegralEdu: “înregistrăm de trei ori mai multe cereri pentru Edutabere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”
La World Education Fair vor fi prezente și instituții care organizează tabere educaționale și cursuri lingvistice pentru toate categoriile de vârste, tot timpul anului.
“Înregistrăm de trei ori mai multe cereri pentru tabere educaționale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cele mai căutate destinații fiind: Marea Britanie, Elveția, Germania, Spania sau Franța dar și SUA. Într-o Edutabără, tinerii își perfecționază nivelul limbii străine pe care o studiază sau pot experimenta programe educaționale specializate în domeniile de interes. Spre exemplu, cele mai noi programe aduc specializări și certificări din partea companiilor consacrate din industrie, în domenii precum media & performing arts, sound design & production, forensic science/criminalistică, video game design, public speaking & leadership.
Cursanții pot opta inclusiv pentru tabere academice organizate în campusurile universităților cu renume precum: Oxford, Cambridge, UCL, Instituto Europeo di Design, Instituto Marangoni, Imperial College etc. Pentru cei care vor să învețe o limbă străină dar și să își continue antrenamentele sportive sunt disponibile tabere de engleza + fotbal cu Arsenal, La Liga sau Real Madrid, echitatie, golf, inot, balet cu profesioniști în domeniu etc.
Un program nou cu mare succes este și tabăra de grup organizată în Singapore, care cuprinde cursuri de public speaking si leadership.
Costurile pentru o Edutabără în străinătate variază în funcție de durata și complexitatea programului ales, dar pentru a avea o referință, putem lua ca exemplu un program de o săptămână în Germania care pornește de la aproximativ 1000 de euro și cuprinde 25 lecții de limbă germană/ săptămână., program de activități recreative și excursii, pensiune completă”, mai explică Raluca Niculae.
Este important de știut că pentru înscrierile efectuate în cadrul târgului World Education Fair, vizitatorii beneficiază de reduceri de până la 10% la taberele educaționale selectate.
World Education Fair are loc pe 3 martie la Galați (Hotel Vega), pe 4 martie la București (Hotel InterContinental Athénée Palace), 5 martie la Cluj (ClujHub, Centrul Comerical Central). Accesul se face gratuit pe bază de înregistrare prealabilă pe site-ul evenimentului www.worldeducation.ro.
Despre IntegralEdu
IntegralEdu este cel mai important consultant educațional pentru studii în străinătate și pentru programele Work and Travel în SUA. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 30 de ani în oferirea de informații elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din întreaga lume.