economiesocietate

Doar 27,7% dintre români au beneficiat de creșteri salariale, majoritatea până în 5%

COMUNICAT DE PRESĂ

Doar 27,7% dintre români au beneficiat de majorări salariale pe parcursul acestui an, 47,1% dintre aceștia au beneficiat de creșteri de salarii de până la 5%, iar 36,8% – de majorări între 5% și 10%, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bankîn parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

La întrebarea dacă au beneficiat de creșterea salariului de la începutul anului, 61,6% dintre respondenți au precizat că nu au beneficiat de majorări salariale, 27,7% au spus că salariile le-au crescut, în timp ce 10,6% au ales să nu răspundă la întrebare. Sondajul a fost realizat în luna octombrie. 

De majorări salariale au beneficiat în special cei cu câștiguri peste medie și studii superioare. După nivelul salariilor, 45,2% dintre respondenții cu venituri lunare peste 10 000 de lei au beneficiat de majorări salariale, în timp ce pe segmentul celor cu venituri între 2 500 și 5 000 de lei lunar ponderea este de 34,5% din cei, iar în cazul celor cu salarii mici, sub 2 500 lei/lună, ponderea celor care au beneficiat de majorări este doar 20,7%. 

În funcție de studii, 38,6% din cei cu studii post-universitare au beneficiat de indexări ale salariilor, 28,4% – din cei cu studii superioare, în timp pe pe segmentul celor cu studii medii – doar 28,4% au beneficiat de majorări de salarii. 

Cu cât au crescut salariile 

47,1% dintre respondenți afirmă că procentul de majorare a fost de până în 5% și doar 5,1% au beneficiat de majorări cu peste 20% a salariilor. Alți 36,8% spun că au primit între 5-10% în plus la salariu și 10,9% susțin că salariul le-a fost mărit cu sume între 10—20%. 

Dintre cei care au beneficiat de majorări salariale, 35,6% declară că reușesc să pună în mod regulat bani de-o parte, mai mult decât media generală – 24,6%. 

Pentru a veni în sprijinul românilor care vor să își gestioneze în mod responsabil bugetul, CEC Bank a lansat pachetul de cont bancar “Grijă Completă” care oferă servicii complete pentru operațiunile de zi cu zi (card, internet și mobile banking, conturi în euro și lei), cu zero comisioane în primul an, dar și un depozit cu depuneri ulterioare, cu dobândă de 8,5% pe an. 

Sondajul de tip barometru financiar a fost realizat online, de comparatorul bancar FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, în luna octombrie, pe un eșantion de peste 1.250 de respondenți persoane fizice din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 58,6% dintre respondenți sunt salariați, 46,7% au declarat venituri între 2 500 lei și 5 000 de lei, iar aproape jumătate – 50,8% – sub 2 500 de lei lunar, 34,6% dintre cei chestionați  au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, 33,7% au studii superioare și 9,5% studii postuniversitare.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 53,3 de miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2022. 

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking, mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online. 

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *