Programatorii freelanceri din România pot câștiga până la 10.000 de dolari lunar, mai mult decât developerii angajați
Programatorii freelanceri din România pot câștiga până la 10.000 de dolari lunar, mai mult decât developerii angajați, conform calculatorului de plăți Lemon.io
- Un programator freelancer poate câștiga de la 10 la 125 de dolari pe oră.
- Onorariile developerilor din România sunt la un nivel similar cu cel al programatorilor din țări precum Polonia, Bulgaria, Moldova, Ungaria sau Cehia, pentru majoritatea limbajelor de programare.
- Continuă discrepanța dintre Vestul și Estul bătrânului continent. Italia, Germania, Spania sau Malta au fee-uri mai mari față de țările est-europene – pe aceeași specializare și nivel de competență.
București, 14 septembrie 2022: Un programator din România care lucrează în regim self-employed poate câștiga de la 10 la 125 de dolari pe oră, în funcție de nivelul de experiență, de la Junior la Tech Lead, și a specializării, până la 10.000 de dolari lunar, mai mult decât poate câștiga un programator angajat, conform calculatorului de plăți Lemon.io.
Ce este calculatorul de plăți Lemon.io?
Lemon.io, start-up ucrainean care funcționează ca un marketplace de joburi pentru programatorii independenți, a creat un calculator de plăți care oferă informații transparente despre onorariile pe care developerii înscriși pe platformă le pot câștiga, în funcție de limbajele de programare cunoscute, nivelul de experiență și țara de rezidență.
În urma unei cercetări amănunțite asupra diferențelor de plăți între diverse țări, Lemon.io a aflat rata minimă, medie și maximă de plată pe oră pentru 83 de tehnologii și limbaje de programare.
În funcție de particularitățile pieței, sistemele fiscale, nivelul general de viață și costul vieții, tarifele se pot schimba în mod specific pentru fiecare țară.
Estul, încă inegal cu Vestul Europei
Un programator specializat în limbajul Python, unul dintre cele mai populare la nivel global, poate câștiga până la 80 de dolari pe oră, dacă are experiență la nivel de Tech Lead (peste 7 ani de experiență).
Un developer de nivel middle, cu peste 3 ani de experiență, câștigă aproximativ 24 dolari pe oră pentru același limbaj de programare.
Același tarif se aplică și pentru programatorii din Polonia, Ungaria sau Moldova. În schimb, pentru programatorii din Ucraina, tariful mediu pentru programatorii Python cu peste 3 ani experiență este de numai 19 dolari pe oră.
La polul opus, se află Italia, Spania, Germania și Malta, unde un programator cu 3 ani de experiență în Python poate primi în medie chiar și 31 de dolari pe oră.
În ceea ce privește Java și JavaScript, două dintre cele mai folosite limbaje la nivel global, onorariile dezvoltatorilor români care colaborează cu Lemon.io pot ajunge până la 68 de dolari pe oră.
Comparând țările aflate în topul hub-urilor IT din Europa de Est, observăm că tarifele pentru România sunt aproximativ la același nivel cu Polonia, Bulgaria, Moldova, Ungaria și Cehia pentru majoritatea limbajelor de programare. În schimb, pentru aceeași poziție și același nivel de expertiză plătit cu 68 de dolari pe oră, în țările menționate mai sus, în Ucraina, tariful este de numai 54 de dolari pe oră.
În ceea ce privește limbajele de programare mai rare, precum Clojure sau Rust, onorariile se ridică până la 96 de dolari pe oră pentru dezvoltatorii cu experiență mai mare de 7 ani, la nivel de Tech Lead.
Freelancer sau angajat – ce este mai rentabil pentru un developer?
Spre deosebire de cei care sunt angajați cu contract de muncă în diverse companii, programatorii independenți trebuie să dețină o firmă (plătitoare sau nu de TVA) sau să opereze ca Persoană Fizică Autorizată (PFA).
Chiar și după aplicarea noilor măsuri din Codul Fiscal, ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 pentru micile întreprinderi, câștigul lunar net al unui programator independent poate depăși cu ușurință salariul unui angajat într-o companie IT din România.
Salariul mediu net pentru un programator român este de 9.331 lei, conform raportului pe luna iunie 2022 al Institutului Național de Statistică.
Modelul de business al start-up-ului Lemon.io, fondat în 2015, a fost conceput să facă dreptate atât programatorilor care sunt, astfel, plătiți corect, pe măsura experienței, cât și clienților care primesc servicii de calitate înaltă la prețuri rezonabile.
Un programator va ști care este suma totală estimativă încasată pentru o lună de muncă încă dinainte de a se înscrie pe platforma Lemon.io, datorită calculatorului de plăți dezvoltat de start-up-ul ucrainean.
Transparența plăților se bucură de popularitate în rândul companiilor de tech, mai ales în contextul în care se discută la nivel european de diminuarea diferenței salariale între bărbați și femei.
Conform rapoartelor recente ale Eurostat, diferența salarială la nivel european este de 13% între femei și bărbați, în vreme ce în România ecartul este mult mai mic – bărbații câștigând cu doar 2.4% mai mult decât femeile.
În unele regiuni, afișarea intervalului salarial în anunțurile de angajare reprezintă o cerință legală.
Angajații apreciază transparența companiilor cu privire la remunerație deoarece știu dinainte de a aplica ce salariu ar putea primi.
Lemon.io se adresează specialiștilor IT responsabili și disciplinați, developeri cu experiență de minimum 3 ani în programare. Compania recrutează atât programatori cu normă întreagă, cât și cu normă parțială (minimum 20 de ore de lucru pe săptămână).
Lemon.io s-a lansat pe piața din România în luna martie 2022 și caută să aducă laolaltă mai mult de 100 de programatori de pe piața locală pentru a se alătura celor peste 60 de dezvoltatori IT români care lucrează deja de la distanță pe proiecte pentru start-up-uri din Silicon Valley.
În prezent, Lemon.io colaborează cu peste 630 de dezvoltatori din 46 de țări.
Echipa Lemon.io filtrează proiectele venite din partea clienților și alocă colaboratorilor proiecte în funcție de calificări, arii de interes și disponibilitatea din perioada respectivă.
Spre deosebire de platformele clasice cu oferte de colaborare pentru freelanceri, developerii care sunt acceptați pe Lemon.io și au finalizat cu succes procesul de verificare de către echipa internă a companiei ucrainene vor primi proiecte corelate cu nivelul lor de expertiză.
În plus, programatorii care se înscriu pe platforma Lemon.io nu plătesc niciun comision de înscriere sau de retragere a banilor. Comisioanele sunt achitate de clienți.
Despre Lemon.io
Lemon.io este un start-up ucrainean care funcționează ca un marketplace de joburi, punând în contact programatori independenți verificați și start-up-uri din Statele Unite. În 2021, Lemon a avut o cifră de afaceri de aproape 7 milioane de dolari și își propune să o tripleze în 2022. În prezent, Lemon.io colaborează cu peste 630 de programatori din 46 de țări. Echipa internă a ajuns la 61 de membri și continuă să se extindă. Din februarie 2022 până în prezent, Lemon.io a donat peste 400.000 de dolari armatei ucrainene și va continua să își sprijine țara până când Ucraina va câștiga războiul. Compania Lemon.io a fost fondată în 2015 de Aleksandr Volodarsky, Vasyl Dzesa și Anvar Azizov. www.lemon.io