societate

Municipiul Sebeș. Strada Crângului, asfaltată prin programul ”Anghel Saligny”

Au fost turnate primele straturi de asfalt pe strada Crângului. Lucrările beneficiază de o finanțare nerambursabilă prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, alături de alte nouă străzi din Sebeș care vor fi modernizate (Tineretului, Arini, Zăvoi, Oituz, Doinei, Moților, Cloșca, Alunului, Depozitelor).

Strada Crângului este inclusă într-un prim obiectiv de investiții din care fac parte și străzile Tineretului, Arini și Zăvoi. Obiectivul de investiții are caracter integrat și cuprinde următoarele categorii de lucrări: lucrări de drumuri – modernizare străzi (parte carosabilă, trotuare pietonale, accese la proprietăți, parcări, spații verzi, amenajarea intersecțiilor și racordurilor cu străzile laterale, asigurarea colectării și evacuării apelor pluviale, lucrări de siguranță rutieră, zone de recreere), canalizație subterană de rețele (pentru rețele electrice sau alte rețele de curenți slabi, rețele de iluminat public și de telecomunicații, în vederea trecerii acestora din distribuție aeriană în distribuție subterană), rețea apă (înlocuirea conductei existente cu o conducta din PEHD DN110, PN10, amplasare cămine de vane, montare hidranți de incendiu, branșamente locuințe, amplasare cămine pentru apometru la fiecare consumator), canalizare menajeră, sistem de iluminat public.

Lungimea cumulată a acestor străzi este de 1.128 metri, iar realizarea lucrării va îmbunătăți considerabil viabilitatea și starea tehnică a părții carosabile, precum și a rețelelor de utilități.

Valoarea totală a obiectivului de investiții: 18.102.243,34 lei cu TVA.

Valoarea nerambursabilă obținută prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”: 10.000.000,00 lei cu TVA.

Valoarea finanțată de la bugetul local: 8.102.243,34 lei cu TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *