Poveste Încoronării ajunge la Abrud, Câmpeni, Avram Iancu şi Albac
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia promovează actul de la 15 octombrie 1922, când la Alba Iulia, au fost încoronați ca regi ai României Mari, Ferdinand și Maria, sub forma inedită, a reconstituirii istorice. Astfel, începând de joi, 26 mai, până duminică, 29 mai, istorici și voluntari ai muzeului albaiulian, însoțiți de membrii Asociației Culturale Historia Renascita din Pitești, vor fi prezenți la Abrud, Câmpeni, Avram Iancu și Albac, unde vor ține o adevărată lecție de istorie vie, intitulată sugestiv, Povestea Încoronării.
Aceștia vor da viață atât regelui Ferdinand și reginei Maria, dar și altor personalități prezente atunci la Alba Iulia, precum Mihail Pherekyde, președintele Adunării Deputaților, cel care a înmânat regelui coroana de oțel, Mihail Orleanu, președintele Senatului, generalul francez, Henri Mathias Berthelot sau ofițerilor români care au purtat hlamidele regale.
Programul evenimentului, în cadrul căruia va fi vernisată și o expoziție stradală, dedicată Încoronării, este următorul:
- Joi, 26 mai, ora 16, Abrud.
- Vineri, 27 mai, ora 12, Câmpeni.
- Sâmbătă. 28 mai, ora 11.30, Avram Iancu
- Duminică, 29 mai, ora 13.00, Albac.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia cu sprijinul primăriilor orașelor Abrud și Câmpeni, a comunelor Avram Iancu și Albac și a Asociației Culturale Historia Renascita din Pitești.