„Om Câine” – din 16 septembrie pe marile ecrane din România
„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, va avea premiera în cinematografele din România pe 16 septembrie 2022.
Filmul, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, va avea avanpremiera națională în cadrul celei de-a 21-a ediții TIFF (17-26 iunie 2022), fiind proiectat în cadrul programului “Zilele Filmului Românesc”.
„Om Câine / Man and Dog” a avut premiera mondială, la începutul anului, la Göteborg Film Festival.
Lungmetrajul, distribuit de microMULTILATERAL, este o poveste despre dragoste și exil, scrisă de Andrei Epure, Ștefan Constantinescu și Jörgen Andersson, structurată sub forma unui film noir, în care se întrepătrund senzațiile de paranoia, alienare, umorul absurd și sentimentul unei iminente catastrofe.
Acțiunea filmului are loc în apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus când personajul principal, Doru, decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. El susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgență în Suedia.
Din distribuție fac parte, între alții, actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan, iar filmările au avut loc în România și Suedia.
Imaginea filmului este semnată de Alexandru Solomon, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, Alexandra Alma Ungureanu s-a ocupat de scenografie și costume, Petya Simeonova de machiaj, iar inginer de sunet a fost Boris Trayanov.
Producătorii sunt Ada Solomon și Diana Păroiu, iar co-producători: Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese și Peter Possne.
„Om Câine” este o producție microFILM (România), KLAS Film (Bulgaria), Doppelganger (Suedia), Pandora Film (Germania), în co-producție cu HiFilm Productions, Film i Väst și în asociere cu nomada.solo, Visual Walkabout, Shoot & Post, Auditory, Magic Shop, KF Pro, Maxim 15, Mobiton.
Realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Centre, Film- und Medienstiftung NRW, Programului Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene, Televiziunii Române, Swedish Arts Grants Committee, Ambasadei Suediei la București și susținută de Cinema City Romania, Dr. Oetker, SUPERBET, Garanti BBVA, AQUA Carpatica, Vola.ro, MediaCom, Zenith Media. Producția a fost dezvoltată în cadrul programelor First Films First, Les Arcs Coproduction Village și Les Arcs Work in Progress.
Ştefan Constantinescu este regizor și artist român stabilit la Stockholm. Practica lui este una multidisciplinară, el lucrează în domenii precum filmul, fotografia, carte de artist și pictura. A regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Troleibuzul 92” (2009), prezentat la Bienala de la Veneția, „Family Dinner/ Cină în familie” (2012), selectat în Semaine de la Critique de la Cannes, și „6 Big Fish/6 pești mari” (2013), a cărui premieră a avut loc în cadrul competiției Pardi di Domani – Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Tot în 2013 are o expoziție personală la Gothenburg Museum of Art.
Documentarul „Dacia, dragostea mea”, pe care l-a lansat în 2009, a participat la numeroase festivaluri internaționale (IDFA, Jihlava, Montreal) și a primit Premiul Juriului în cadrul Documenta Madrid. Cel mai recent proiect este cartea de artist „Noah’s Ark – An Improbable Space Survival Kit”, realizat în colaborare cu artista Corina Ilea.
Secvență oficială https://youtu.be/647RN9XaaAo