societate

Rotaract Alba Iulia: Astăzi, dăruim împreună! Pachete pentru 20 de familii vulnerabile

Clubul Rotaract Alba Iulia, alături de comunitatea locală și o serie de sponsori mărinimoși, au oferit pachete pentru 20 de familii vulnerabile (persoane cu handicap, persoane vârstnice, familii monoparentale).

Proiectul „Astăzi, tu dăruiești!” este un proiect prin care tinerii rotaractieni colectează alimente și produse de igienă, cu ajutorul albaiulienilor, pe care mai apoi le împart persoanelor mai puțin norocoase. Anul acesta, proiectul s-a desfășurat în perioada 19-20 aprilie, în magazinele Dacia, iar împărțirea pachetelor s-a realizat astăzi, 21 aprilie, alături de partenerii principali ai proiectului, Direcția de Asistență Socială Alba Iulia.

Albaiulienii au resurse uriașe de bunătate și implicare. Am văzut la ediția de Crăciun a acestui proiect, când am reușit ca din donațiile albaiulienilor, să sprijinim 96 de persoane vulnerabile din Municipiului Alba Iulia, am văzut mobilizarea la începutul pandemiei, la începutul războiului, o vedem și acum, din plin. E extraordinar ce fac oamenii zilele acestea și vedem că în adâncul inimii acestei comunități e multă bunătate.

A face voluntariat nu este despre binele care ni se va întoarce cândva, este despre umărul pe care îl punem la construirea unui bine cu mult mai mare și mai important, despre a fi parte din el. Pentru că dacă lor le este bine și nouă ne este bine!” ne-a relatat Roxana Adam – președinte Rotaract Alba Iulia.

Partenerii proiectului „Astăzi, tu dăruiești!” sunt: Rotary Internațional, Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, Vision Tech, Cora Trade Center, Dacia Market, Asociația Pentru Tine Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *