Obezitatea este favorizată de creșterea prețului legumelor și ieftinirea dulciurilor
Obezitatea este o problemă majoră cu care se confruntă întreaga planetă și care amenință sănătatea și viața a sute de milioane de oameni. 4 milioane dintre aceștia mor anual din cauza complicațiilor generate de obezitate.
Se estimează că în 2050, peste jumătate din populația planetei va fi obeză, iar, în prezent, cazurile de supraponderabilitate și obezitate și rândul copiilor și adolescenților sunt mai numeroase ca niciodată.
Una dintre cauze o reprezintă educația alimentară, dar și economia de piață care face ca dulciurile și alimentele procesate să fie mai ieftine decât fructele, legumele și alte alimente care protejează sănătatea.
„Educația alimentară trebuie să înceapă în familie încă din primii ani de viață. Este responsabilitatea părinților să îi obișnuiască pe cei mici cu un stil alimentar sănătos. În loc să le ofere alimente procesate din magazine și dulciuri hipercalorice, să aleagă preparate din ingrediente naturale gătite în casă, cu multe legume proaspete și fructe sau nuci ca desert, fără mult zahăr.
Din păcate, nici economia de piață nu îi ajută în acest sens. Prețul fructelor și legumelor s-a dublat în ultimii 30 de ani la nivel internațional, în timp ce prețul dulciurilor și al alimentelor procesate s-a ieftinit. Nu e de mirare că foarte mulți sunt tentați să economisească bani cumpărând ce este mai accesibil, deși este extrem de periculos pentru sănătatea celor mici pe termen lung”, spune medicul chirurg Mihai Ionescu, specializat în chirurgia obezității.
Înghețata s-a ieftinit cu 50%
“În Marea Britanie, prețul legumelor a crescut cu peste 199% în ultimii 30 de ani, în vreme ce costul unei înghețate, spre exemplu, a scăzut cu 50%. La nivel global, prețul multor alimente procesate a scăzut cu 20%. În schimb, conform Overseas Development Institute, prețurile legumelor au crescut cu 91% în Brazilia, China, Coreea si Mexic. Tendința este similară peste tot în lume.
Astfel se face că, numai în Marea Britanie, numărul oamenilor supraponderali și obezi a crescut de la 39% în 1980 la 64% în 2008.
Este mai ieftin și mai la îndemână să cumperi dulciuri și produse hipercalorice, pline de aditivi și zahăr, ambalate, care rezistă depozitate în casă, decât să achiziționezi fructe și legume și alte alternative sănătoase. Situația aceasta îi încurajează pe părinți, spre exemplu, să nu mai depună efort pentru a organiza un plan alimentar sănătos pentru copiii lor. La fel, cei mici devin rapid victimile gustului plăcut al alimentelor de tip fast food și al dulciurilor, bogate în potențatori de gust, și nu vor mai dori să consume alternativele sănătoase. În acest ritm, sunt mari șanse să asistăm la o adevărată epidemie de obezitate în viitorul apropiat”, declară medicul chirurg Mihai Ionescu, specializat în chirurgia obezității.
Diabet, astm și depresie, efecte negative ale obezității infantile
„Obezitatea infantilă poate duce la apariția unor probleme de sănătate grave, care îi marchează pe copii pe tot parcursul vieții. Se poate declanșa diabetul de tip 2, astmul, anxietate și depresie, apnee, probleme cu articulațiile. Pe lângă acestea, ei pot deveni victimele bullying-ului, ce îi va însingura și le va afecta încrederea în sine.
Aportul nutrițional de slabă calitate afectează performanțele intelectuale la școală. În urma unui studiu efectuat pe aproape 12.000 de copii, s-a constatat că cei cu greutatea peste limita obezității au avut probleme de asimilare a informației la matematică și probleme la citire, față de cei cu greutatea normală. Deficiența de fier, spre exemplu, este direct legată de capacitatea de concentrare, de iritabilitate și oboseală”, încheie medicul Mihai Ionescu.
Mulți ajung la chirurgia obezității pentru o nouă etapă a vieții
Multe persoane care au depășit pragul obezității ajung să apeleze la chirurgia obezității, la intervenția chirurgicală de mișcorare a stomacului. Aceasta îi ajută să diminueze considerabil porțiile de mâncare zilnice și să scape de kilogramele în plus care le-au transformat viața în calvar și duc la apariția unor boli grave.
„Câștigul evident obținut după operație este scăderea volumului gastric și modificarea digestiei, care ajută să eliminăm kilogramele în plus și să ajungem la o greutate în limite normale. Este însă important să se țină cont de recomandările noastre, de a adopta un stil alimentar echilibrat, bogat în nutrienți sănătoși, pentru a menține rezultatele pe termen lung și să îndepărtăm problemele de sănătate asociate obezității. Practic, intervenția chirurgicală este puctul de pornire spre o nouă viață, trăită în echilibru și sănătate, conștientizând și respectând noile sale reguli”, declară medicul Mihai Ionescu.
Despre Dr. Mihai Ionescu
Mihai Ionescu este medic primar în chirurgie generală, cu competență în chirurgia obezității, oncologică, laparoscopică și chirurgia planșeului pelvin. Este membru în Colegiul Medicilor din România, Societatea de Chirurgie, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică (ARCE) Asociația Europeană de Chirurgie Endoscopică (EAES) și în Consiliul Medical General (GMC-UK). Actualmente el conduce departamentul de chirurgie generală și metabolică al spitalului Medicover București. Prin intervențiile chirurgicale efectuate, de tip gastric sleeve sau bypass gastic, Dr. Mihai Ionescu a ajutat mii de persoane să combată efectele obezității și să ajungă la o greutate normală care să îi ferească de complicațiile medicale.