economiesocietate

Centrul pentru Politici Locale: Redeschiderea exploatărilor miniere – o șansă la viață decentă pentru mii de oameni din Munții Apuseni

Redeschiderea exploatărilor miniere reprezintă o șansă la viață decentă pentru mii de oameni din Munții Apuseni, întrucât această meserie aduce un venit cu care se poate întreține familia și se poate oferi copiilor o perspectivă de viitor. În schimb, există foarte puține alte locuri de muncă, iar moții sunt nevoiți să plece. Cei care au lucrat în mină își aduc aminte cu plăcere, dar și cu nostalgie, de perioada respectivă, iar activitatea minieră, cu toate că nu era ușoară, le lipsește cu prisosință. 

Dorin Petruș (45 de ani), din Almașu Mare, fost miner, a vorbit deschis despre acest subiect. Dorin consideră că redeschiderea minelor, cu respectarea tuturor cerințelor de mediu și reglementărilor europene, este de importanță capitală pentru oamenii din Apuseni, care altfel își găsesc foarte greu un loc de muncă, o parte fiind nevoiți să ia calea străinătății.

Dorin Petruș a făcut școala la Zlatna, în domeniul mineritului, unde a învățat multe despre această meserie, dar și despre mașini și utilaje miniere. 

”Dacă intri în mină, devii dependent de aerul specific de mină”, spune acesta, care a lucrat în mină la sfârșitul anilor 1990, începutul anilor 2000, până când exploatarea a fost închisă. 

”Este necesară redeschiderea exploatărilor miniere pentru zona noastră! Noi am învățat această meserie din moși-strămoși, dar și de la școală. Se poate face minerit, în condiții sigure, fără risc de poluare, cu respectarea tuturor standardelor autorităților naționale și europene. Există exploatări miniere la suprafață extrem de valoroase. Nimeni nu poate să-mi spună mie că extragerea bogățiilor noastre, metale prețioase și metale neferoase, nu este rentabilă! Redeschiderea activităților miniere este o șansă de supraviețuire pentru cei care trăiesc în Apuseni. E foarte greu altfel, să te descurci aici, mia ales dacă ai familie, pentru că nu sunt alte locuri de muncă. Nu este o meserie ușoară, dar noi făceam un bănuț, ne câștigam pâinea prin muncă cinstită și altă sursă de venit nu aveam. După ce s-a închis mina, ne-am luat straița în bâtă și am fost nevoiți să plecăm în străinătate”, a spus Dorin Petruș. 

Centrul pentru Politici Local (CPL) – asociație implicată în refacerea și reconstrucția zonelor miniere abandonate și ecologizarea terenurilor afectate în urma închiderii exploatărilor miniere –  militează pentru redeschiderea mineritului, cu protejarea mediului înconjurător și respectarea tuturor normelor europene în materie. România are foarte multe resurse naturale și există soluțiile tehnice și tehnologice pentru efectuarea de activități de minerit rentabile și responsabile! 

Considerăm că este timpul ca autoritățile să își asume această decizie extrem de importantă pentru sute de mii de oameni, care va aduce și relansarea economică a României, având în vedere zăcăminte de aur, argint și cu metale rare, extrem de valoroase, pe care le avem. Este timpul ca autoritățile să asculte vocea oamenilor și să ia act de realitatea socială și economică din mai multe zone ale României!echipa de comunicare – Centrul Pentru Politici Locale 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *