Primăria Sebeş a început distribuirea pachetelor cu produse de igienă acordate categoriilor defavorizate ale populației
Municipiul Sebeș anunță că începând cu data de 26.01.2021, de luni – joi, între orele 09:00-16:30, vineri între orele 09:00-14:00, Direcția de Asistență Socială Sebeș va distribui pachete cu produse de igienă acordate categoriilor defavorizate ale populației, prin intermediul Programului Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate (POAD).
Distribuirea pachetelor cu produse de igienă se va realiza în incinta Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebeș, situat în Sebeș, str. Viilor. nr.28.
În acest an, vor beneficia un număr de 376 persoane, încadrate în următoarele forme de asistență socială:
1. persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziția primarului, dreptul la un venit minim garantat, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
2. familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei (titularii și membrii familiei acestora).
Dacă va există excedent de pachete, acestea vor fi distribuite persoanelor dependente, încadrate în gradul de handicap grav cu asistent personal adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.
La nivel european, România se înscrie în Strategia 2020 în domeniul luptei împotriva sărăciei și excluziunii, guvernul având ca obiectiv reducerea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) contribuie la reducerea precarității alimentare și materiale grave în România, fiind vizată creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate.