educatiesocietate

Sarcinile la adolescente, un fenomen ciclic, care se repetă de la o generație la alta în aceleași familii

România, pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente

România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata de naștere în rândul mamelor adolescente, sarcina în adolescență având numeroase consecințe negative asupra viitoarelor mame, precum și costuri sociale și economice, arată un studiu realizat de UNICEF împreună cu Asociația SAMAS în România. Potrivit autorilor, fenomenul este ciclic, repetându-se în cadrul acelorași familii de la o generație la alta împreună cu precaritatea economică, socială și de sănătate.

În 2019, au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor, în scădere cu 9% față de anul 2018. În cazul adolescentelor sub 15 ani, numărul de sarcini a scăzut în toate regiunile, cu excepția regiunilor Nord-Vest și Nord-Est, unde creșterea a fost de 11%.

  • În 2019, numărul întreruperilor de sarcină în cazul fetelor între 15 și 19 ani a fost de 4.290
  • Vârsta primului partener sexual este apropiată de vârsta adolescentei în aproape 70% dintre cazuri
  • La adolescentele între 15 și 19 ani, în 2019, cele mai multe sarcini au fost în județele Mureș (827 de sarcini), Brașov (761 de sarcini), Dolj (700 de sarcini), Iași (691 de sarcini), Bacău (654 de sarcini), Constanța (616 de sarcini), Bihor (593 de sarcini), Suceava (512 de sarcini), Dâmbovița (503 de sarcini) și Prahova (483 de sarcini)
  • Persoanele cu cel mai scăzut nivel de educație au cele mai multe sarcini (31,7 %), de peste trei ori mai mare decât cele care au absolvit învățământul obligatoriu sau ani de liceu.

Concluziile raportului arată clar nevoia de măsuri complexe pe mai multe planuri și cu implicarea mai multor instituții ale statului, care trebuie să se coordoneze eficient. Sistemul de educație, cel medical, dar și autoritățile locale trebuie să acționeze, acordând o atenție sporită tinerelor din categoriile vulnerabile, în special în contextul pandemiei de COVID-19, în care vulnerabilitățile familiilor aflate la risc au crescut”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Raportul arată că sarcinile în cazul mamelor de peste 15 ani ar putea fi prevenite prin educație și programe de planificare familială adaptată cadrului socio-cultural în care trăiesc aceste adolescente. De asemenea, nu există o delimitare a rolului și o corelare a atribuțiilor de acțiune pentru autorități în privința sănătății reproducerii generațiilor tinere și a prevenirii sarcinilor la minore.

 „Nivelul de educație este direct proporțional cu vârsta primei experiențe de cuplu și cu apariția unei sarcini în viața unei adolescentei. Un procent semnificativ de mame  minore (31,7%, din datele noastre) nu finalizează ciclul de educație primar. Una din 6 adolescente care au avut un copil înainte de 15 ani va avea un al doilea copil înainte de a împlini 18 ani. Aceste cifre ilustrează amploarea problemei și necesitatea unei acțiuni educative care să se adreseze tuturor grupurilor de adolescenți, pe canalele de comunicare specifice și cu forme diferite de prezentare a mesajelor, adaptate nevoilor acestora În ceea ce privește Asociația SAMAS, aceasta se va implica în continuare în sprijinirea activității de educație în comunitățile defavorizate”, a declarat Marina Oțelea, unul din autorii studiului.

Autorii notează că nu sunt implementate măsuri educative pentru grupurile de adolescenți dezavantajați social și pentru cei care au abandonat școala, ceea ce sporește riscul pentru un comportament sexual riscant și apariția unei sarcini nedorite.

Este nevoie de o abordare complexă, multidimensională, în cadrul unor politici publice integrate care să vizeze educația sexuală, sensibilizarea comunității asupra nevoilor specifice în domeniu și asigurarea unor servicii adaptate profilului psihologic și emoțional al adolescentului.

Printre recomandări se numără inițierea unei reforme legal-administrative care să înlăture barierele ce îngrădesc accesul minorilor la informații și servicii de sănătate a reproducerii și sexualității, prin revizuirea și adaptarea cadrului legal privind politicile de sănătate a reproducerii.

Se mai recomandă și introducerea în programa școlară a educației în domeniul sănătății reproducerii și sexualității ca materie obligatorie, în acord cu standardele internaționale și axarea programelor pe valori și pe crearea de obiceiuri comportamentale responsabile.

Este necesară și reorganizarea serviciilor de planificare familială cu inițierea unor servicii prietenoase pentru adolescenți și tineri și identificarea posibilităților de a reface rețeaua de cabinete de planificare familială/servicii de sănătate a reproducerii. De asemenea, se recomandă asigurarea furnizării de contraceptive gratuite adolescenților, în general, și cu prioritate celor defavorizați.

Raportul „Sarcina la adolescente în România” poate fi descărcat de aici.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.

Despre SAMAS

Asociația SAMAS este o organizație nonprofit, care a dezvoltat prima comunitate națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), pentru a oferi cel mai extins program de sănătate și suport pentru mame și sugari în primele 1.000 de zile, înainte și după naștere, atunci când pot fi puse bazele unei vieți sănătoase a viitorului adult.

Obiectivele Asociației pe termen lung sunt: creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal.

Educatorul SAMAS este aproape de comunitate în cele 6 centre SAMAS din țară: București, Timișoara, Iași, Pitești, Bistrița și Cluj-Napoca, dar și în peste alte 27 de orașe din țară, echipe de educatori perinatali oferind cursuri, consiliere și sfaturi gravidelor și mamelor. Gravidele, mamele sau tăticii îi pot contacta pe site-ul www.asociatiasamas.ro, pe pagina de Facebook și în centrul SAMAS din orașul lor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *