Redeschiderea târgurilor de animale este acum cel mai important ajutor dat micilor fermieri şi producători locali(p)

Redeschiderea târgurilor de animale vine în sprijinirea activităților de vânzare-cumpărare a animalelor care reprezintă actualmente o dificultate pentru desfășurarea profesională a micilor fermieri și a producătorilor locali. Rata infectării cu pestă porcină a scăzut, iar intensitatea impactului acestui virus s-a redus. În plus, modificarea legii vânătorii astfel încât să se asigure despăgubirea culturilor agricole afectate de speciile de faună de interes cinegetic poate oferi un sprijin real agricultorilor.

Investițiile în sistemul de învățământ dual reprezintă un pas înainte pentru economia României întrucât piața de muncă are nevoie de oameni profesioniști, calificați și apți să exceleze în domeniul lor de activitate. Construirea și promovarea școlilor de meserii și a meșteșugurilor tradiționale va susține formarea tinerilor și îi va pregăti să răspundă cerințelor reale de muncă din țara noastră. La nivel județean, crearea de astfel de unități de învățământ este necesară în zona Țării Moților în orașe precum Baia de Arieș, Câmpeni și Abrud pentru care mă voi lupta să fie înființate.

Extinderea infrastructurii României trebuie să devină o prioritate pentru a facilita accesul între punctele cheie ale țării. Autostrada Unirii, Autostrada Estului și Autostrada Pitești – Sibiu sunt doar trei dintre cele de care are nevoie România, obiectiv PMP la nivel național. În ceea ce privește mediul rural, lipsa unei infrastructuri corespunzătoare împiedică buna desfășurare a activităților economice și sociale.

Pentru a împiedica actele de corupție, România are nevoie de o administrație transparentă. Această măsura va oferi posibilitatea fiecărui cetățean să urmărească modul în care au fost folosite resursele monetare, astfel încât fiecare leu cheltuit să poată fi identificat printr-un serviciu de informare online. Digitalizarea poate ajuta la eficientizarea gestionării și evaluării financiare a fiecărei administrație.

PMP susține dezvoltarea României prin proiecte care promovează agricultura, sistemul de învățământ, infrastructura și administrația. Pe data de 6 Decembrie, alege PMP – alături de tine pentru viitor!

La comanda Partidul Mișcarea Populară Alba , C.M.F. 11200012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *