MUNICIPIUL SEBEȘ: PRIMĂRIA VA ACHIZIȚIONA 600 DE TABLETE, 51 DE LAPTOPURI, 100.000 DE MĂȘTI ȘI 400 LITRI DEZINFECTANȚI PENTRU ȘCOLI
În urma unei noi rectificări bugetare operată în luna septembrie, Primăria Municipiului Sebeș are alocată suma de 824.100 lei pentru achiziția a 600 de tablete conectate la internet (prin abonamente valide 24 de luni), 51 de laptop-uri, un plus de 100.000 măști de protecție și 400 litri dezinfectanți, toate fiind destinate instituțiilor de învățământ de stat de pe raza unității-administrativ teritoriale. Tabletele vor intra în inventarul școlilor și vor fi împrumutate elevilor care nu dispun de acest gen de dispozitive, în situația în care condițiile epidemiologice vor determina ca activitățile de învățământ să se deruleze on-line, iar computerele portabile vor fi operate de cadrele didactice.