sport

Prima competiție pentru CS Unirea Alba Iulia după o pauză de peste 4 luni

În perioada 11-12 iulie a avut loc prima competiție pentru CS Unirea Alba Iulia, după o pauză de peste 4 luni, ca urmare a restricțiilor impuse de evoluția pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României.

Bogya Tamas si Anghel Marius, sportivi ai secției de orientare, au participat la Cupa Bihorului – 2020, ce a fost organizată în apropiere de Băile Felix, într-o zonă de pădure.

”Sportivii noștri au o formă fizică bună și sunt convins că rezultatele vor fi pe măsură. Contextul epidemiologic a întrerupt sezonul competițional însă, din fericire pentru sportul de performanță, se permite organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu măsurile de protecție stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului şi Sportului şi Ministrului Sănătăţii”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

La Cupa Bihorului – 2020 au fost organizate două etape de competiție, în 11 și 12 iulie, de Medie distanță și Lungă distanță.

De asemenea, în perioada 17-19 iulie, la Cluj-Napoca, este programată competiția Internațională Transylvania Open la orientare, la care vor participa și sportivi ai CS Unirea Alba Iulia.

Ridicarea graduală a restricțiilor permite o mai bună pregătire pentru sportivii noștri. Competițiile nu s-au reluat, însă, pentru toate ramurile sportive, fiind interzise în cazul unora (în funcție de specificul sportului).

Clubul Sportiv ”Unirea” Alba Iulia are în prezent opt secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare, culturism și tenis de masă.

Susținem performanța sportivă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *